Este o nevoie acută de a avea asociații industriale românești foarte puternice, prin întărirea capacității administrative a secretariatelor românești de la București. Structurile naționale trebuie să fie reprezentative la nivel românesc, transparente ca formă de guvernare și să fie ancorate la dinamica europeană contemporană. Treptat, prin prezența activă...
„Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”(Ioan 5,14).
Pericopa evanghelică din această duminică ne poartă pe urmele Domnului Iisus prin Ierusalimul plin de forfotă și freamăt , la scăldătoarea...
În primul trimestru al anului 2026, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă prin intermediul AJOFM Dâmbovița, au fost încadrate în muncă 794 persoane, dintre care 426 femei.
Din totalul persoanelor ocupate, 397 au peste...
În prezența a numeroși credincioși, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit, duminică, 26 aprilie 2026, slujba de punere a pietrei de temelie pentru noua biserică a parohiei din satul Românești, comuna Potlogi, județul Dâmbovița, cu hramurile „Sfânta...
comunicat de presă
În minivacanța de 1 Mai 2026, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, a pregătit o surpriză frumoasă tuturor celor care doresc să-şi petreacă timpul liber la unele dintre cele mai interesante obiective turistice...
Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Târgoviște anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Completare întreruperi programate pentru perioada 27.04 – 30.04.2026
Nr. crt.
Data întreruperii
Adresa/Localitatea
Intervalul orar
1.
28.04.2026
Comuna Dragomiresti – sat Decindeni
08:00 – 16:00
2.
30.04.2026
Comuna Dragomiresti – sat Decindeni
08:00 – 16:00
Întreruperi programate pentru perioada...
Pericopa evanghelică din Duminica a 3-a după Sfintele Paşti ne arată purtarea plină de devotament, credinţă şi iubire a persoanelor care au avut grijă de Domnul atunci când El moare ca om, doborât de păcatele oamenilor.
Iosif şi Nicodim nu...
Miercuri, 22 aprilie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, cele 5 protoierii din Arhiepiscopia Târgoviștei au organizat festivitatea de premiere a echipelor catehetice de tineret din cele 55 de parohii ale Eparhiei, care au participat la...
FC Pucioasa a avut un start perfect de play-out, cu două victorii consecutive, în partidele cu Urban Titu și Progresul Mogoșoaia. Astfel, formația pregătită de Marian Vătavu a abordat cu un moral bun partida cu CSO Teleajenul Vălenii de...
Seria negativă a Chindiei Târgoviște a continuat și sâmbătă, pe teren propriu, în partida cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Echipa pregătită de Nicu Croitoru a fost învinsă la limită, 1-0, și a ajuns la șase înfrângeri consecutive. Play-off-ul pare o...