duminică, 19 aprilie, 2026

Alexandru Iorga și-a depus candidatura pentru Primăria orașului Găești

Peste 4000 de semnături au fost adunate pentru susținerea social-democraților

Publicitate



Citeşte şi

*Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vorbit despre implicarea și seriozitatea candidatului social-democraților

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și al PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că Alexandru Iorga și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar al orașului Găești.

Colegul nostru, Alexandru Iorga, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria orașului Găești. E un pas firesc pentru un om care nu se mulțumește cu vorbe și care vrea ca lucrurile să se întâmple cu adevărat”, a declarat Corneliu Ștefan.

Liderul social-democrat a vorbit despre implicarea și seriozitatea candidatului PSD, apreciind eforturile sale pentru dezvoltarea comunității locale.

Alexandru Iorga nu stă deoparte. Se implică, muncește și își dorește ca orașul în care trăiește să fie un loc mai bun pentru toți. Știu cât suflet pune în tot ceea ce face – de aceea îi sunt alături, cu toată încrederea. Pentru că vrea și poate”, a adăugat Corneliu Ștefan.

Potrivit acestuia, candidatura lui Alexandru Iorga a fost susținută de peste 4.000 de semnături din partea locuitorilor din Găești.

E un semn clar că oamenii îl văd așa cum îl știm și noi – hotărât și muncitor. Găeștiul merită mai mult. Merită un primar care nu fuge de responsabilitate, care se luptă pentru proiecte reale, nu pentru imagine”, a transmis președintele PSD Dâmbovița.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Lucrările pe DN71 continuă pe mai multe fronturi

*În perioada următoare este așteptat un progres semnificativ al lucrărilor, inclusiv finalizarea tronsonului din zona Bâldana, demarat la finalul...

Citeşte şi...