vineri, 17 iulie, 2026

Alegeri „în rafală” în organizațiile locale PSD Dâmbovița

Publicitate



Citeşte şi

Conducerea PSD Dâmbovița a participat la conferințele de alegeri organizate în filialele partidului din comunele Iedera, I.L. Caragiale și Vlădeni, unde au fost desemnați noii președinți ai organizațiilor locale.

La evenimente au fost prezenți președintele PSD Dâmbovița și al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, secretarul general al PSD Dâmbovița și primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, deputatul PSD și președintele OFSD Dâmbovița, Carmen Holban, președintele OFSD Târgoviște și vicepreședinte CJD, Luciana Cristea, precum și deputatul PSD Dâmbovița, Laurențiu Neculaescu.

În cadrul întâlnirilor au fost analizate activitatea organizațiilor locale din ultimii ani, proiectele derulate în fiecare comunitate și prioritățile pentru perioada următoare, în perspectiva consolidării structurilor partidului și a pregătirii viitoarelor competiții electorale.

În urma votului exprimat de membrii organizațiilor locale, au fost aleși: Iedera – Ștefan Brezeanu, președinte al organizației PSD; I.L. Caragiale – Adrian Năstase, președinte al organizației PSD; Vlădeni – Maria Poșircă, președinte al organizației PSD.

Reprezentanții PSD Dâmbovița au transmis felicitări noilor președinți ai organizațiilor locale. Seria conferințelor de alegeri din organizațiile locale va continua și în perioada următoare, în cadrul procesului intern de reorganizare și întărire a structurilor PSD Dâmbovița.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Libertatea Urziceanca părăsește Cupa României

Libertatea Urziceanca a părăsit cu fruntea sus Cupa României. Echipa antrenată de Fadi Haddad a încheiat neînvinsă faza grupelor...

Citeşte şi...