Winter Summit a ajuns la ediția cu numărul 3. Evenimentul organizat de AJF Dâmbovița a adunat sâmbăta trecută tot ecosistemul fotbalistic județean, de la conducători de cluburi, la arbitri, observatori, antrenori și jucători într-o singură sală. Lista invitaților a fost una impresionantă, iar pe scena din Sala de Cinema „Independența” au vorbit nume precum Istvan Kovacs, Răzvan Burleanu sau Adrian Comănescu.
„A fost o audiență record”
Adrian Comănescu a felicitat echipa AJF Dâmbovița pentru organizare și este de părere că acest tip de evenimente pot contribui la dezvoltarea fotbalului românesc. „O audiență record, îl felicit pe domnul președinte Prisăcaru și pe echipa lui pentru eforturile făcute în organizarea acestui eveniment. Suntem la a treia ediție, acest eveniment are o rezonanță deosebită la nivel național. Sper că prin ceea ce am prezentat am fost transparent și am oferit sfaturi și informații utile celor prezenți. Sunt convins că acesta este modul de dialog cu toți colaboratorii noștri. E normal să prezentăm programele de dezvoltare ale arbitrajului românesc. Sunt onorat să fiu prezent aici. În momentul în care domnul președinte Burleanu și domnul Kovacs au fost prezenți aici, experiența lor și ceea ce au realizat a spus totul, nu mai au nevoie de nicio prezentare. Mă mândresc cu dânșii și sunt convins că performanțele dumnealor și ale CCA nu se vor opri aici”, a transmis specialistul Comisiei Centrale a Arbitrilor și președintele AJF Vâlcea.


