* La Voinești s-au activat cei de la Malu cu Flori, care au adus aici propriile aspersoare, în încercarea de a ridica nivelul suprafeței de joc
Intervenții rapide pe stadioanele neomologate de la Voinești și Cătunu – Cornești, în speranța că pot fi folosite din nou în perioada următoare.
Voinești – S-au activat cei de la Malu cu Flori, care au adus aici propriile aspersoare, în încercarea de a ridica nivelul suprafeței de joc, care s-a degradat rapid.
Cătunu – Vestiarele au fost din nou racordate la apă curentă și energie electrică. Cei de la echipă s-au mobilizat, pentru a îndepărta vegetația de pe garduri, bănci de rezerve și pentru a repara gardul împrejmuitor. Primăria Cornești va oferi materiale pentru reabilitarea vestiarelor, pentru refacerea tunelului de protecție și pentru alte lucrări urgente. În plus, va fi adus un compactor, pentru a alinia suprafața de joc.
Pietrari – Reacție promptă și aici, pentru a aduce una dintre porți la dimensiunile regulamentare.
Colibași – Compactor în funcțiune pe terenul de Colibași, unde era nevoie de o implicare suplimentară.
Crețu / Urziceanca – Sistem nou de irigare, cu ajutorul căruia suprafața de joc este mai ușor de înreținut.
Ghinești – Vegetația își făcuse de cap, astfel că s-a intervenit pentru a defrișa în jurul gardului împreujmuitor.


