Instituțiile actuale ale Uniunii Europene sunt rezultatul unor decenii de ajustări și compromisuri între statele membre. Deși ele au reușit să gestioneze numeroase crize și să mențină stabilitatea, apare întrebarea: sunt acestea cu adevărat adaptate cerințelor societății europene de astăzi? Sau, dimpotrivă, evităm schimbările majore de teama dezechilibrelor politice și economice?
Nu orice problemă societală necesită o schimbare instituțională. Adesea, soluțiile pot veni din adaptarea mecanismelor existente, o mai bună implementare a politicilor sau chiar din colaborarea dintre state, fără a fi nevoie de noi tratate și reforme greoaie. Schimbările instituționale sunt lente și complicate, iar istoria ne arată că multe astfel de inițiative se confruntă cu blocaje politice, veto-uri naționale și perioade de incertitudine. În loc să ne concentrăm mereu pe modificări structurale, poate ar trebui să vedem cum pot fi optimizate resursele și competențele deja existente.
Schimbările majore din Europa după 1993 au transformat Uniunea Europeană dintr-un proiect economic într-un actor geopolitic complex. Valurile succesive de aderare cãtre Est au consolidat UE, dar au adus și provocări legate de coeziunea economică și politică. Plecarea Marii Britanii a fost un moment definitoriu, punând sub semnul întrebării unitatea europeană. Adoptată de majoritatea statelor dezvoltate, euro a întărit integrarea economică, dar a generat și vulnerabilități în perioade de criză.
Aceste evoluții au culminat cu necesitatea unei apărări comune europene, accentuată de dinamica geopolitică globală: Statele Unite și-au mutat focusul strategic către Asia-Pacific și au cerut Europei să-și asume mai multe responsabilități în materie de Securitate, iar Rusia a devenit o amenințare directă după anexarea Crimeei și invazia Ucrainei, forțând UE să își regândească securitatea colectivă.
Liderii europeni, fie că se află la Bruxelles sau în capitalele statelor membre, au realizat că o apărare europeană robustă nu mai este doar o opțiune, ci o necesitate vitală pentru viitorul Uniunii. Integrarea militară devine astfel un nou test al unității europene, comparabil cu cele ale extinderii și monedei unice.
(va urma)