sâmbătă, 4 octombrie, 2025

Senatorul AUR Ciprian Iacob cere intervenția Avocatului Poporului împotriva OUG privind alegerile prezidențiale

Din Dâmbovița, critici dure la adresa Guvernului

Publicitate




Citeşte şi

*Senatorul AUR de Dâmbovița, Ciprian Iacob, lansează un apel către Avocatul Poporului, cerând contestarea la Curtea Constituțională a Ordonanței de Urgență privind organizarea alegerilor prezidențiale, pe care o consideră o încălcare gravă a drepturilor fundamentale

 

Senatorul AUR de Dâmbovița, Ciprian Iacob, critică în termeni duri modificările legislative adoptate recent de Guvern prin Ordonanță de Urgență, calificându-le drept un atac la adresa drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Într-o declarație publică, parlamentarul de Dâmbovița a subliniat că măsurile propuse de Executiv limitează accesul românilor din Diaspora la urne, o decizie pe care o consideră „discriminatorie și disproporționată”.

Guvernul limitează timpul de vot pentru românii din Diaspora (…) o încercare de a reduce influența unui electorat care, la alegerile trecute, a respins masiv candidații «sistemului»”, a afirmat senatorul. De asemenea, Ciprian Iacob și-a exprimat îngrijorarea cu privire la sancțiunile preconizate pentru platformele de socializare, măsură pe care o consideră o încercare de a cenzura mediul online. „Aceasta pare mai degrabă o tactică de intimidare, menită să reducă accesul cetățenilor la informații independente și să favorizeze manipularea prin canalele media controlate politic”, a explicat acesta.

În acest context, parlamentarul solicită Avocatului Poporului să intervină prompt pentru a contesta Ordonanța la Curtea Constituțională. „Avocatul Poporului are responsabilitatea de a opri aceste abuzuri și de a apăra democrația. România are nevoie de un proces electoral corect, transparent și accesibil tuturor cetățenilor, indiferent de locul în care se află”, a concluzionat senatorul AUR.

Declarația vine pe fondul unor nemulțumiri crescânde față de măsurile guvernamentale, care au stârnit reacții puternice atât în rândul clasei politice, cât și al societății civile.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...