marți, 20 mai, 2025

„Începe o nouă eră, a statelor suverane”

VOX POPULI * Impactul asupra României după învestirea lui Donald Trump ca președinte al SUA

Publicitate




Citeşte şi

În această săptămână, Donald Trump a fost oficial învestit pentru un nou mandat ca președinte al Statelor Unite, declarând că începe o „nouă Eră”. Evenimentul a stârnit reacții diverse pe plan internațional, iar redacția noastră a dorit să afle ce părere au dâmbovițenii despre această schimbare și cum cred ei că va influența relația dintre SUA și România.

 

*Va influența, pentru că sunt două entități politice. Una care creștea o anumită zonă politică, cea de dinaintea lui Trump, a lui Biden, aici mă refer la globalism și la zona asta progresistă, cu ghilimelele de rigoare, că nu știm cât de progresistă este, iar republicanii, Trump, pesemne va merge mai mult pe politica pentru țară, pe zona națională. Nu putem discuta despre suveranism la țările mici, cum e România, dar suntem influențați economic și militar de SUA. Este clar că va avea un impact, la fel ca și în alte țări din Europa.

*Sperăm că va fi mai bine. Democratic, poate fi o variantă bună învestirea lui Trump. Să sperăm că ne ajută. Acum rămâne de văzut… și politicienii noștri au spus că vor schimba multe și vedem că lucrurile nu stau deloc așa.

*După cum se aude, ar putea fi puțin mai rău, cel puțin așa spun unii dintre politicieni. Ar fi bine măcar să oprească războiul dintre Rusia și Ucraina. Privesc cu încredere, mai ales că a mai avut un mandat și are o experiență, poate a învățat din propriile greșeli.

*Eu cred că nu va influența într-un mod pozitiv România. De fapt, cred că toată Europa nu va fi bine. Cel puțin din ce am mai observat și eu la televizor, legat de NATO, cred că va fi mai rău. Trump a ridicat niște mize și s-ar putea să avem cheltuieli mult mai mari pentru a susține armata.

*Reînvestirea lui Trump ar putea slăbi sprijinul SUA pentru România în securitate, NATO și relații economice, din cauza politicilor suveraniste pe care acesta le promovează.

*Revenirea președintelui Trump începe, într-adevăr, o nouă eră, era statelor suverane, care se autodetermină, și pentru noi va fi un efect pozitiv. Cred că se va relua urgent turul doi al alegerilor prezidențiale, iar Călin Georgescu va deveni în sfârșit președintele nostru.

 

Opiniile dâmbovițenilor sunt diverse, oscilând între optimism, scepticism și îngrijorare. Cu toate acestea, majoritatea consideră că revenirea lui Donald Trump în Biroul Oval va avea un impact direct asupra României, mai ales în ceea ce privește relațiile economice, militare și poziția țării în context internațional. Rămâne de văzut cum se va reflecta această „nouă eră” asupra scenei politice și economice globale.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Future Economy Gala: Excelență în leadership și responsabilitate socială

București, 20 mai 2025 – Future Economy Gala va avea loc pe 20 mai 2025, începând cu ora 18:30,...

Citeşte şi...