…pe care am exprimat-o la urne, dar, din păcate, îndărătnica şi păguboasa „clasă politică”, trăitoare – ca să citez un clasic încă în viaţă – într-o „democraţie originală” (pe care o aplică după cum o taie capul, şi mai abitir în propriul interes), n-a văzut şi nu a auzit nimic, sau se face a nu fi văzut şi auzit lava acestei revolte.
Şi imaginea grotescă a îndărătniciei păguboase ne-a oferit-o „clasa politică” mai revoltător ca oricând în anul de graţie 2024, un an electoral definitoriu, şi, tocmai din această pricină, pomenita „clasă politică” şi-a pus cu sârg poalele-n cap, bălăcărindu-se ca la uşa cortului. Nu pentru INTERESUL NAŢIONAL, adică pentru binele acestei naţiuni, mereu şi mereu greu, grav încercată de istorie.
Dar, că vorba aia, aşa-i în tenis, unele partide şi personaje politice se bat cu pumnii în piept adjudecându-şi câteva succese şi pe plan intern, şi pe plan extern… cum ar fi, de pildă, o marcantă (era să zic vijelioasă, însă m-am răzgândit) creştere economică, precum şi intrarea României, nu ca pe vremuri „tropa, tropa-n Europa”, ci cu tălpi puse de austrieci şi olandezi, în „spaţiul Schengen”, şi acordarea „Visa Waiver” de Washington.
Şi, hai să ne înţelegem, ca să nu ne lăsăm păcăliţi, creşterea economică s-a produs pe seama consumului şi a banilor proveniţi din Diaspora, nu pentru că guvernanţii ar fi avut vreo „strategie de ţară” deşteaptă. Iar „poveştile de succes” („Schengen” şi „Waiver”) au venit destul de târziu pentru că şi Bruxelles-ul, şi Washingtonul au considerat că acum era momentul să facă istoricele gesturi de bunăvoinţă în… propriul interes cu toate că, noi, ne-am făcut lecţiile la timp.
A nu se uita: nimic nu este pe gratis în lumea asta! Şi, mai cu seamă, în relaţiile internaţionale. Cu ce rămânem după tulburatul, cu tremuratul, dezamăgitorul, priviţi-l cum vreţi, an 2024? Tot cu nişte şi fireşti speranţe, amânate la „calendele greceşti”. Oricum, haideţi să nu pierdem speranţele. Bun-rămas, fără regrete, 2024! Ce va fi să fie, şi cum, vom vedea… BUN-VENIT, 2025!