Proiectul integrării europene, numit acum Uniunea Europeană, a apărut din necesitatea de a nu ne mai măcelări între noi, ca națiuni, pe continentul european, după cel de-al Doilea Război Mondial. Partea bună, chiar foarte bună, este că ne-a ieșit bine proiectul. Parțial. Cu un pic de suport american, cu o atenție asupra democratizării și prosperității economice, am avansat frumos de vreo 75 de ani.
Totuși, nici măcar Premiul Nobel pentru Pace atribuit în anul 2012 Uniunii Europene nu convinge toți cetățenii. Spun cetățeni fiindcă aceștia te judecă, e dreptul lor. Aici apare, zic eu, o primă falie europeană, recunoscută de clasici și confirmată de fapte. Construcția europeană a fost și continuă să fie un proiect al elitelor, chiar dacă au fost încercări disperate de a conecta mişcarea la cetățeni.
Să nu mă înțelegeți greșit, construcția europeană a fost făcută pas cu pas, iar sistemele democratice construite au însoțit parcursul, dar unii au fost și continuă să fie reticenți. Ne place sau nu să recunoaștem însă, avem prin Uniunea Europeană cea mai avansată structură super-statală democratică din lume. Desigur, e complexă și birocratizată, poate prea complexă și cu siguranţă prea birocratizată…
Mă voi referi și la un subiect pe care l-am abordat constant de 25 de ani. România nu a înțeles ce înseamnă Diaspora. Abordările cu bocancii continuă să fie pline de stereotipuri ieftine, care nu aduc valoarea adăugată. A diviza, a marginaliza, a da mesaje de sus în jos, nu servește la nimic. Susțin teza lansată la începutul anilor 2000, care prezintă o Românie completă, o țară cu 25 de milioane de locuitori. Unii dintre aceștia, mulți desigur, au ales să își desfășoare o perioadă a vieții în afara teritoriului românesc. De aici trebuie să plece totul, apelând la toate avantajele unei piețe globale în care România este integrată acum!
La nivel de Uniunea Europeană, anul 2024 s-a transformat dintr-un an electoral într-un an de criză. Nu o recunoaștem deschis, din nou. A fost anul în care s-au conturat două tabere vizibile și aproape echilibrate, pro-europenii și suveraniştii. E aproape un miracol că s-a reușit formarea unei majorități în Parlamentul European care a validat Guvernul European, unul pro-european. Atenţie, însă, de data aceasta – o premieră – și cu suveranişti în echipa celor 27 de comisari europeni.
Bătălia între cele două tabere continuă la nivel european, dar s-a proiectat concomitent și pe sistemul românesc. A venit de nicăieri şi neanunţată, sub forma unor rezultate banale la niște alegeri naționale, nici măcar cele europene. Realitatea este că această situație este acum noul normal, nu ceva efemer.
Din nou, nu ne place să o zicem, dar aceasta este realitatea. Proiectul european are adepții săi, dar și dușmani, unii chiar declarați. Parcursul european al României nu este o luptă câștigată, ci este una permanentă. Sper din tot sufletul să fim la înălțimea timpurilor pe care le trăim. Cred într-o Românie europeană, dar e nevoie să o apărăm! Cu orice preț!