A fost să fie trădare sau no combat în ceea ce priveşte căderea în infern a marilor forţe politice ale patriei? Sunt convins că a fost vorba şi de una şi de alta, mai ales în ceea ce priveşte PNL. Poate şi în cazul PSD şi al AUR. Dar, hai să fim cinstiţi cu cei din Modrogan, pe lângă strategia evident greşită în campania electorală, preşedintele eşuat, care a lăsat în urma sa o ţară eşuată, la care este de adăugat cheful său nestăpânit de lux (case, călătorii, avioanele particulare) pe banii românilor şi infatuarea-i teutonică sfidătoare şi care s-a crezut „ubermensch”, dar unul de mucava, a fost piatra de moară la gâtul PNL, trăgându-l în prăpastie.
Însă şi transformarea „eroului de la Nassiriya”, generalul cu 4 stele, în soldăţelul său de plumb a costat catastrofal faimosul partid istoric. Şi ar mai fi (o, da!), de asemenea, de adăugat şi alte trăznăi, la comanda/moftul „ubermensch-ului” de mucava, cum a fost proiectul de lege care ar fi trebuit, neconstituţional, să-i faciliteze candidatura pe lista partidului pentru dobândirea unui loc în Senatul României la alegerile parlamentare. O certă imbecilitate. Şi românii s-au înfuriat. Ce să mai vorbim despre baroniada şi barosăneala, pe ritmuri de manele, din rândurile peneliştilor. Adevărul este că PNL, pe mâna lui Iohannis, şi-a făcut sepuku.
Iar, la rându-i, PSD s-a culcat fericit pe o ureche după succesul de la europarlamentare şi locale, dar şi pe izbânzile externe ale lui Marcel Ciolacu în ceea ce priveşte intrarea în „spaţiul Schengen” terestru a României şi promisiunea Washingtonului că, quickly, ne va acorda „Viza Waiver”, dar şi pe creşterea de pensii şi pe perspectiva de reindustrializare a patriei.
Numai că interzicerea de intrare în cursa prezidenţială a Dianei Şoşoacă de către CCR, pare-se la presiunea celor din Kiseleff, şi alba-neagra cu actele de studii şi ocolirea adevărului, apropo de legăturile sale cu „afacerea Nordis”, plus existenţa, de asemenea, şi la social-democraţi a baroniadei şi barosănelii de casă, au atârnat mai greu în balanţa votului – e drept, nu atât de dezastruos ca la candidatul PNL – împingându-l pe şeful partidului pe locul trei după o noapte şi o dimineaţă a speranţei pierdute şi după numărătoarea buletinelor de vot din secţii.
(va urma)