*Decizia vine în contextul candidaturii Claudiei Gilia pentru un loc în Senatul României, pe listele PSD Dâmbovița
Claudia Gilia și-a anunțat oficial demisia din funcția de prefect al județului Dâmbovița, decizie care vine în contextul candidaturii sale pentru un loc în Senatul României. După aproape trei ani de activitate în fruntea Prefecturii, Claudia Gilia a declarat că acest pas a fost făcut în spiritul transparenței și onestității care au caracterizat întreaga sa activitate în această funcție.
„Voi înainta către Prim-ministrul României demisia din funcția de prefect. Această funcție a fost, pentru mine, nu doar o oportunitate, ci și o mare responsabilitate, pe care am acceptat-o cu seriozitate și un angajament profund față de comunitatea dâmbovițeană”, a declarat Claudia Gilia, subliniind că a preluat mandatul în plină criză sanitară provocată de Covid-19, căreia i s-au adăugat și alte provocări gestionate cu succes împreună cu instituțiile statului.
Claudia Gilia a evidențiat solidaritatea de care a dat dovadă județul Dâmbovița în timpul crizelor și rolul pe care l-a avut în menținerea unei legături strânse între cetățeni și autoritățile locale și centrale. „Am fost alături de societatea civilă și de toți partenerii noștri, reușind să ne consolidăm ca un județ conectat și solidar”, a adăugat ea.
Deși mandatul său la Prefectură se încheie, Claudia Gilia și-a exprimat dorința de a continua să sprijine județul Dâmbovița dintr-o nouă poziție, promițând că va susține orice proiect de dezvoltare și va rămâne fidelă valorilor și principiilor pentru care a muncit alături de echipa sa.
„Misiunea mea de a sprijini județul Dâmbovița continuă”, a încheiat Claudia Gilia, făcând referire la viitoarea sa candidatură pentru Senat.