Mărturisesc că Urban Titu era ultima echipă dâmbovițeană de la Liga a 3-a, la care mă așteptam să-și anunțe retragerea din competiție. Aveam informații că și acolo sunt probleme financiare, însă nu așa de profunde, încât conducerea clubului să ia o asemenea decizie. Îngrijorare este și la Moreni, la Crevedia, la Pucioasa, unde se fac eforturi uriașe pentru a acoperi cheltuielile competiționale. Oamenii de la Titu și-au făcut treaba. Echipa a prins play-off-ul în primul sezon la Liga a 3-a, iar acum ocupă un liniștitor loc 5, aproape de play-off și departe de emoțiile retrogradării. Am înțeles că și autoritățile locale și-au respectat angajamentele contractuale. Și atunci? Se pare că filiera privată a dat rateuri, iar promisiunile nu au mai fost onorate. Titu a retras cererea de… retragere, să vedem acum dacă mai poate organiza meciul de sâmbătă, la Hagioaica, cu CSM Săcele. Nu-i simplu să asiguri un buget la Liga a 3-a. Fără 800.000 de lei, chiar 1.000.000 lei, nu ai garanția că poți duce la capăt competiția. Mi-ar părea rău să dispară clubul din Titu, unul dintre cele mai performante din fotbalul dâmbovițean al ultimilor ani. Mai ales că acolo s-au reușit lucruri frumoase, cu un buget foarte mic. La Urban sunt oameni competenți, primăria a ajutat și ea cum a putut, însă pentru a evolua într-un eșalon național, e nevoie de susținere și din mediul privat. Și nu doar la Titu.


