Doar 25 de minute s-a descurcat Chindia cu Gloria, adică până când Honciu a deschis scorul din penalty, după un fault la Albu. Dar avertizarea pentru dâmbovițeni venise încă din primul sfert de oră, când gazdele au avut o bară, prin Valentin Alexandru (13). Imediat după gol, târgoviștenii coboară cu pluta pe Bistrița, cuminți, exact ca în fotografia aceea celebră din manualul de geografie. Și coboară până la un rezultat rușinos, în fața unei nou promovate. Egalează Tavares (32), după o bâlbâială a apărării târgoviștene, mingea lovind și bara. Cumințenia Chindiei seamănă cu celebra statuetă a lui Constantin Brâncoveanu. Paul Chiorean înscrie de la 40 de metri, chiar în minutul 40, portarul târgoviștenilor fiind în afara careului. O zvâcnire de orgoliu a elevilor lui Ilie Poenaru se petrece în minutul 72, când Stan este neinspirat la 6 metri și Avram apără în doi timpi. Altceva, târgoviștenii nu mai produc. În schimb, bistrițenii o mai fac, urcând scorul la 3-1, minutul 82, prin Effiom. Această partidă reconfirmă două lucruri devenite „legi” pentru Chindia. După fiecare pauză competițională, echipa își prelungește „vacanța”, jucând fără să câștige. Și, doi, în deplasare joacă chiar mai slab decât în sezoanele precedente. Cred că precizarea clară a antrenorului Ilie Poenaru („nu ne gândim la promovare”) trebuie luată în calcul, dar echipa să rămână în zona play-off, pentru a fi scutită de emoții. Deocamdată, rămâne și pe podium, dar numai datorită golaverajului, la egalitate de puncte (20) cu ASA și Steaua București. Liderul Corvinul Hunedoara se distanțează la 6 puncte, pentru că știe să joace și în deplasare, așa cum a făcut-o la Ceahlăul, unde a învins cu 3-2. Chindia nu mai poate invoca nici starea terenului de la Bistrița, nici jocul mai dur de la începutul reprizei secunde al gazdelor, pentru că l-a acceptat, ci, poate, doar schimbarea prematură a lui Florea, minutul 15, pe care nu prea am înțeles-o. Au fost și câteva ezitări ale arbitrului Marius Bădoiu (Craiova), în defavoarea Chindiei, dar nu hotărâtoare. Decesivă a fost lejeritatea în joc a târgoviștenilor care, cum precizam, vreo 65 de minute s-au plimbat cu pluta pe Bistrița. Este o înfrângere care s-ar putea să producă o nouă disensiune între echipă și suporteri, chiar înaintea importantei partide cu FC Voluntari, din etapa a 11-a. Poate greșesc, dar cred că meciul cu Bistrița ascunde ceva.
Citeşte şi