vineri, 3 octombrie, 2025

Investiții pentru comunitate la Cornești

Publicitate




Citeşte şi

*Una dintre cele mai importante vești este instalarea unei stații de încărcare pentru mașini electrice în centrul comunei, precum și sosirea, până la sfârșitul lunii august, a două microbuze electrice

Primarul comunei Cornești, Bogdan Guță, a transmis un mesaj cetățenilor prin care a prezentat o serie de proiecte aflate în derulare și acțiuni realizate recent în folosul comunității.

Una dintre cele mai importante vești este instalarea unei stații de încărcare pentru mașini electrice în centrul comunei, precum și sosirea, până la sfârșitul lunii august, a două microbuze electrice destinate transportului elevilor. Inițiativa aparține fostului director Ionică Cătălin, iar actuala conducere a dus proiectul la bun sfârșit.

Totodată, a fost amenajat un spațiu dedicat evenimentelor tradiționale în zona Postârnacu – „bâlci”, pentru a facilita accesul locuitorilor în perioadele aglomerate.

Pe partea de infrastructură educațională, primăria a demarat procesul de igienizare a unităților de învățământ, începând cu Școala din Frasinu, cu obiectivul de a interveni în toate școlile din comună.

De asemenea, au fost montate noi stații pentru microbuze școlare în satele Bujoreanca, Cătunu, Postârnacu și Hodărăști. În colaborare cu echipele de la Electrica, s-a intervenit pentru corectarea unor stâlpi de electricitate, mentenanța unor transformatoare și toaletarea arborilor în zonele în care cetățenii și-au dat acordul.

Primarul a semnalat și câteva probleme: lipsa unor lămpi de iluminat public în centrul comunei și dispariția unor robineți de la cișmele. Aceste fapte au fost sesizate Poliției, în vederea identificării celor vinovați.

Comunitatea în care trăim este oglindită de imaginea pe care aceasta o are. Vă îndemnăm să sesizați organele competente în cazul în care observați ceva nelalocul lui. Mulțumim!”, a transmis primarul Bogdan Guță.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

CSM Târgoviște, calificare simplă în semifinalele Cupei României

CSM CSU Târgoviște nu a avut nicio emoție în sferturile de finală ale Cupei României, reușind o dublă victorie...

Citeşte şi...