vineri, 3 octombrie, 2025

Investiție de peste 12 milioane de lei, finalizată la Potlogi

Școala Gimnazială Românești, una dintre cele mai mari unități de învățământ din județ, a fost complet modernizată

Publicitate




Citeşte şi

*În cadrul unei asocieri cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), școala a beneficiat și de dotări în valoare de 813.635 lei

Primarul comunei Potlogi, Viorel Drăghici, a anunțat finalizarea lucrărilor de modernizare la Școala Gimnazială Românești, una dintre cele mai mari unități de învățământ din județul Dâmbovița. Recepția proiectului a fost încheiată recent, valoarea totală a investiției fiind de 12.329.214 lei, cu TVA.

Am finalizat prin recepție Școala Gimnazială Românești. Valoarea proiectului este de 12,3 milioane de lei, urmând ca din toamnă, prin dotările care au venit în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița, să avem 10 săli de clasă și două laboratoare”, a declarat primarul comunei Potlogi, Viorel Drăghici.

Noua instituție de învățământ, cu o suprafață desfășurată de 2.823 de metri pătrați, va putea găzdui în condiții moderne aproximativ 860 de preșcolari și elevi. Clădirea dispune de 10 săli de clasă, laborator de fizică-chimie, laborator de informatică, laborator de istorie, cabinet medical, sală de festivități, secretariat, cancelarie, spații de depozitare și spații tehnice.

În cadrul unei asocieri cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), școala a beneficiat și de dotări în valoare de 813.635 lei, constând în mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice moderne.

Primarul Viorel Drăghici a transmis  că unitatea va fi complet pregătită în următoarele luni, astfel încât anul școlar 2025–2026 să poată începe într-o clădire complet modernizată, la standarde europene.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Noua bază sportivă a UVT, inaugurată oficial

*Investiția, derulată prin Compania Națională de Investiții, are o valoare de aproximativ 9 milioane de lei și include o...

Citeşte şi...