*Primii doi kilometri din traseu vor urmări actualul DJ 711A, care urmează să fie extins la patru benzi, iar restul traseului, în lungime de 12 kilometri, va fi construit integral
Un nou proiect de infrastructură rutieră, considerat strategic pentru dezvoltarea județului Dâmbovița, intră în linie dreaptă. Consiliul Județean a demarat procedura de achiziție publică pentru construirea unui drum de mare viteză care va lega Autostrada A1, în zona Corbii Mari, de DN7, în apropierea orașului Titu.
Viitorul drum va avea o lungime de 14 kilometri și va contribui la fluidizarea traficului și la protejarea comunităților traversate în prezent de transportul greu. Primii doi kilometri din traseu vor urmări actualul DJ 711A, care urmează să fie extins la patru benzi. Restul traseului, în lungime de 12 kilometri, va fi construit integral.
Planul tehnic al proiectului prevede: patru benzi de circulație pe întregul traseu; sisteme moderne de drenare a apelor pluviale; marcaje și indicatoare rutiere noi; lucrări de consolidare a terenului. Vor fi construite sau modernizate cinci poduri și pasaje esențiale pentru siguranța și eficiența circulației: printre acestea, podurile peste râurile Argeș, Sabar și Șuța, precum și un pasaj nou peste autostrada A1.
„Am scos la licitație un drum cheie pentru dezvoltarea zonei: ca legătură între A1 și DN7, dar și ca soluție pentru dirijarea traficului greu în afara localităților. În viziunea noastră, această investiție va contribui la crearea unui pol logistic în sudul județului, atrăgând investitori și locuri de muncă”, a declarat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.