joi, 25 iunie, 2026

„Ziua Porților Deschise” în spatele gratiilor

Publicitate



Citeşte şi

În fiecare an, la data de 29 iunie, sistemul penitenciar românesc îi sărbătorește pe cei care își desfășoară activitatea în acest mediu dificil și plin de provocări. Sărbătoarea, dedicată „Zilei personalului din sistemul poliției penitenciare”, coincide cu prăznuirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, declarați patronii spirituali și ocrotitorii închisorilor din România.

Pentru a marca acest moment festiv în avans, Penitenciarul Mărgineni a organizat ieri, 24 iunie, tradiționalul eveniment „Ziua Porților Deschise”. La activitățile desfășurate în incinta unității au răspuns prezent membri ai familiilor lucrătorilor, parteneri instituționali, dar și persoane din comunitatea locală, curioase să descopere o lume de regulă inaccesibilă publicului larg.

Oaspeții au beneficiat de un tur ghidat prin care le-au fost prezentate activitățile de rutină pe care angajații le desfășoară zi de zi, având totodată oportunitatea rară de a vizita anumite spații de deținere.

În zona sectorului administrativ, gazdele au amenajat un spațiu dedicat dialogului, unde participanții au putut interacționa direct, într-un cadru relaxat, cu angajați din diverse structuri ale penitenciarului. Cu această ocazie, a fost expusă o scurtă istorie a Penitenciarului Mărgineni, dar și tehnica specifică de intervenție folosită de personal în situații de criză.

Punctul culminant al evenimentului și, cu siguranță, atracția principală pentru vizitatori l-a reprezentat demonstrația oferită de membrii grupei operative a unității. Echipajele de intervenție ale penitenciarului au executat o serie de exerciții demonstrative tehnico-tactice spectaculoase. Scenariile au inclus tehnici rapide de imobilizare a infractorilor, tactici de autoapărare în cazul unui atac prin surprindere și proceduri complexe de intervenție în situații extreme, cum ar fi luarea de ostatici.

Conducerea penitenciarului a precizat că scopul principal al acestor activități a fost reliefarea specificului muncii de polițist de penitenciare și a rolului pe care această „micro-societate” îl are în ansamblul comunității.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Marian Dinu, afectat după eșecul echipei din Gura Șuții

Recolta Gura Șuții a câștigat campionatul județean în acest an și reprezentanții clubului își propuneau să promoveze în Liga...

Citeşte şi...