marți, 22 aprilie, 2025

Zece cupluri premiate, la Runcu, pentru 50 de ani de căsătorie

Publicitate




Citeşte şi

Într-un gest de recunoaștere a dragostei și fidelității, primarul comunei Runcu, Gheorghe Brebeanu, a organizat o ceremonie specială pentru zece cupluri din localitate care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Evenimentul, încărcat de emoție și recunoștință, a avut loc în prezența familiei și prietenilor apropiați, aducând un omagiu longevității și devotamentului în familie.

Primarul Gheorghe Brebeanu a înmânat fiecărui cuplu un premiu simbolic și diplome de onoare, exprimând admirația și respectul comunității pentru parcursul lor comun. În cuvântul său, Gheorghe Brebeanu a subliniat importanța acestor cupluri pentru comunitate, considerându-le exemple de stabilitate și sprijin reciproc care inspiră generațiile tinere. „Acești oameni reprezintă piloni ai comunității noastre și merită toate felicitările noastre pentru devotamentul lor. Sunt exemple vii de dragoste și răbdare”, a declarat primarul.

La acest eveniment au participat și deputatul Carmen Holban, și senatorul Titus Corlățean. Senatorul Titus Corlățean a ținut chiar să îi „avertizeze” pe cei aniversați că vine tare din urmă, urmând să sărbătorească, spre finalul acestui an, 30 de ani de căsnicie.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Învierea Domnului – Izvorul credinței și bucuriei noastre

† Nifon, din milostivirea lui Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit Iubitului nostru cler, cinului monahal și tuturor credincioșilor din Arhiepiscopia Târgoviștei,...

Citeşte şi...