miercuri, 15 octombrie, 2025

Universităţii „Valahia”: mulţi ani la peste trei decenii de existenţă

Publicitate




Citeşte şi

Universitatea „Valahia”, iată, îşi deschide cu generozitate amfiteatrele, laboratoarele şi sălile de curs ale celor 10 facultăţi pentru a 33-a oară. Iar în cei 22 de ani de existenţă pe harta învăţământului superior românesc, înfruntând destule împotriviri, invidii şi momente de incertitudini, universitatea cu nume de ţară, singura cu un asemenea nume de pe tot cuprinsul României, a reuşit să şi-l consolideze, cu certitudine, şi să-i creeze Târgoviştei imaginea – pe care am mai proiectat-o în unele editoriale – de Heidelberg românesc.

Şi meritul a revenit tuturor rectorilor, de neuitat rămânând, însă, în memoria acestei încă tinere Alma Mater, amintirea constructorului său academic, primul rector, regretatul prof. univ. dr. doc. ing. Florea Oprea, dar şi a celui care a creat grupul de iniţiativă, şi care nu trebuie uitat, de asemenea, regretatul senator al României la vremea aşezării pietrei de temelie, Mihai Iurcu. Merit, de altminteri, şi al tuturor prorectorilor, decanilor, şi al întregului corp didactic şi al compartimentelor tehnico-administrative şi care au făcut din Universitatea „Valahia” o veritabilă cetate a Cunoaşterii, a profesionalizării la nivel superior.

Iar acum noul şi ambiţiosul staff, în frunte cu tânărul şi determinatul rector, conf. univ. dr. Cornel Sălişteanu, este hotărât să transforme numele universităţii în renume. Şi este bine de ştiut că, de 32 de ani încoace, deci după schimbarea fundamentală de regim social-politic în România, când nu numai ţara, ci, implicit, şi judeţul Dâmboviţa, şi Târgoviştea au traversat dramatic „deşertul tranziţiei”, Universitatea „Valahia” a fost să fie / este, şi pentru judeţ, şi pentru fosta mare cetate voievodală, o lumină a Speranţei, o bijuterie a coroanei, brandul lor cel mai reprezentativ. Şi o spun cu mândria celui care a avut onoarea să-i fie unul dintre întemeietori.

Da, repet – şi o să mai repet şi cu alte ocazii, pentru că merită, şi nu trebuie uitată această realitate academică – Universitatea „Valahia” a făcut din Târgovişte un Heidelberg românesc. Este un bun de preţ care ne obligă să-l îngrijim şi să-l păstrăm ca pe o comoară pentru cei ce ne vor urma.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Nemulțumirile continuă la Uzina Automecanica Moreni

*La acțiunea de protest a fost prezent și liderul de sindicat al uzinei, Constantin Bucuroiu, care a atras atenția...

Citeşte şi...