joi, 3 octombrie, 2024

Tăierile de lemn pentru foc „au aprins” discuțiile în Colegiul Prefectural

În Dâmbovița, gestionarea durabilă a fondului forestier din județ ridică probleme

Publicitate


Citeşte şi

*Subprefectul Marian Tănase a atras atenția asupra cererii crescute de lemn de foc în sezonul rece: „Vreau să limităm cât mai mult intermediarii care comercializează lemnul pe drumuri și să ne asigurăm că populația beneficiază de prețuri mai accesibile, prin vânzarea directă de la Rom-Silva”

La ultima ședință a Colegiului Prefectural Dâmbovița, discuțiile s-au concentrat pe gestionarea durabilă a fondului forestier din județ. Daniel Dumitru, inginer în cadrul Direcției Silvice Dâmbovița, a prezentat o informare privind tăierile de regenerare și exploatarea resurselor forestiere. Acesta a menționat că, anual, Direcția Silvică exploatează aproximativ 140.000 de metri cubi de lemn, ceea ce reprezintă sub trei metri cubi pe hectar – o valoare sub creșterea medie anuală a pădurilor, estimată la 3,5-5 metri cubi pe hectar. Daniel Dumitru a subliniat, de asemenea, că în pepiniera centrală de 33 de hectare, Direcția Silvică produce aproximativ 500.000 de puieți forestieri anual, aceștia fiind utilizați pentru reîmpăduriri.

După prezentare, subprefectul Marian Tănase a atras atenția asupra cererii crescute de lemn de foc în sezonul rece. Acesta a reamintit că, în baza articolului 59 din Codul Silvic (46/2008), Direcția Silvică are obligația de a informa autoritățile publice locale cu privire la punerea la dispoziție a lemnului de foc, cu prioritate pentru cetățenii din zonele de exploatare. „Vreau să limităm cât mai mult intermediarii care comercializează lemnul pe drumuri și să ne asigurăm că populația beneficiază de prețuri mai accesibile, prin vânzarea directă de la Rom-Silva”, a declarat Marian Tănase, cerând o comunicare mai eficientă cu autoritățile locale.

Subprefectul a vorbit și despre importanța unei colaborări mai strânse între Direcția Silvică și comunitățile locale, pentru a sprijini dâmbovițenii în obținerea resurselor necesare pentru încălzire la prețuri corecte. De remarcat este faptul că ședințele recente ale Colegiului Prefectural Dâmbovița, prezidate de subprefectul Marian Tănase, sunt mai dinamice, punând accent pe rezolvarea concretă a problemelor din teritoriu, nu doar pe prezentarea unor rapoarte de activitate plictisitoare, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani din partea directorilor instituțiilor deconcentrate.

Publicitate


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Noi vizite de succes la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște

*Grupuri noi cu sute de elevi din România și din Rep. Moldova salută Cetatea Romanței Târgoviște cu salutul Crizantemiștilor:...

Citeşte şi...