*Au primit aprobare Studiul de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții intitulat „Susținerea intermodalității și transportului alternativ în Municipiul Târgoviște”
Marți, 22 aprilie, a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Municipal (CLM) Târgoviște, desfășurată într-un format mixt. La întrunire au participat fizic 14 consilieri locali, iar alți trei s-au conectat online prin intermediul platformelor digitale. Ședința a fost condusă de viceprimarul Constantin Comza, în calitate de președinte de ședință, și s-a încheiat în mai puțin de cinci minute. Pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte de hotărâre, ambele fiind aprobate în unanimitate de consilierii prezenți.
Primul proiect a vizat aprobarea Studiului de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții intitulat „Susținerea intermodalității și transportului alternativ în Municipiul Târgoviște”. Cel de-al doilea proiect a făcut referire la asigurarea cheltuielilor de funcționare ulterioară și la păstrarea destinației sociale a Complexului de servicii sociale „Sfânta Elena”.
Ședința s-a desfășurat într-un cadru liniștit, fără dezbateri sau contre între consilieri, cel mai probabil și pe fondul orei matinale, al atmosferei relaxate de după mini-vacanța de Paște, dar și al apropierii finalului campaniei electorale. În aceste condiții, cele două proiecte aflate pe ordinea de zi au fost aprobate fără obiecții, atât de consilierii prezenți în sală, cât și de cei conectați online.