*Pe DN71, pe sectorul dintre km 0 și km 5, au fost deja deschise casete pentru lucrări de terasamente
Ministrul secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionuț Săvoiu, a declarat că lucrările de modernizare pe DN71 și DN7 continuă, iar odată cu îmbunătățirea condițiilor meteorologice, se așteaptă o intensificare a activităților în șantier.
În ceea ce privește DN71, oficialul a precizat că pe sectorul dintre km 0 și km 5 au fost deja deschise casete pentru lucrări de terasamente, iar în perioada următoare sunt așteptate progrese, inclusiv extinderea la patru benzi de circulație. Ionuț Săvoiu a menționat că, în ultima parte a lunii martie și începutul lunii aprilie, vremea nefavorabilă a întârziat anumite lucrări, însă după obținerea aprobărilor necesare pentru relocarea rețelelor electrice, urmează finalizarea unor proceduri administrative pentru continuarea proiectului.
Pe DN7, lucrările se desfășoară în special în zona podurilor și a elementelor de siguranță rutieră, precum sensuri giratorii și parapeți. Se intervine și pe tronsonul Sălcuța – Titu – Târgoviște, unde relocarea rețelelor de gaze și canalizare este necesară pentru a permite avansarea lucrărilor.
„În Lungulețu, lucrările de canalizare de pe axul drumului au fost finalizate, iar cele pentru rețeaua fluvială sunt deja începute. Constructorii estimează că, în luna august, tronsonul dintre intrarea în Sălcuța și Bâldana va putea fi dat în circulație în condiții bune”, a precizat Săvoiu.
Pentru tronsonul Răcari – Târgoviște, documentațiile tehnice aferente autorizației de construire se află în curs de completare. Autoritățile speră ca autorizația să fie emisă până la finalul lunii aprilie sau cel târziu în luna mai, pentru ca lucrările să poată începe și pe acest segment. Au fost deja realizate defrișările necesare atât în extravilan, cât și în intravilan.
Ionuț Săvoiu a subliniat că, deși în zona Sălcuța se înregistrează o întârziere față de termenul contractat, aceasta a fost acceptată de beneficiar, iar durata estimată de depășire nu ar trebui să depășească 10 luni.