joi, 3 octombrie, 2024

„Trenuleţul Vacanţei” şi-a început călătoria la Pucioasa

Tinerii din oraşe precum Bucureşti, Piatra Neamţ, Braşov şi Timişoara, care participau la tabăra tematică „DreamACT” desfăşurată în Pucioasa, au fost primii pasageri care au urcat în vagoanele trenuleţului

Publicitate


Citeşte şi

Ştefan Khalil

În acest weekend, „Trenuleţul Vacanţei” şi-a făcut debutul în oraşul-staţiune Pucioasa, marcând o nouă atracţie turistică în zonă. Primarul oraşului, Constantin Ana, a promis locuitorilor şi turiştilor care iubesc această regiune pitorească, situată la poalele Dealului Patranei, că va achiziţiona un trenuleţ de vacanţă pentru a îmbogăţi oferta de agrement şi divertisment din Pucioasa.

Edilul-şef a transmis că prima cursă de agrement a avut loc, recent, sub forma unui test. Tinerii din oraşe precum Bucureşti, Piatra Neamţ, Braşov şi Timişoara, care participau la tabăra tematică „DreamACT” desfăşurată în Pucioasa, au fost primii pasageri care au urcat în vagoanele trenuleţului. Totodată, locuitorii din Pucioasa au avut ocazia să participe la această călătorie inaugurală.

„Bucuria pe care am observat-o pe feţele lor sper să devină contagioasă, astfel încât să continuăm să avem voie bună în vagoane”, a declarat Constantin Ana, exprimându-şi entuziasmul faţă de noua atracţie.

Vineri seara, trenuleţul a pornit oficial în prima sa călătorie, având ca punct de plecare Monumentul Eroilor, situat vizavi de un supermarket din oraş. Traseul ales pentru această călătorie inaugurală este unul extrem de pitoresc, traversând cele mai atractive zone ale oraşului Pucioasa şi împrejurimilor sale.

Publicitate


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Noi vizite de succes la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște

*Grupuri noi cu sute de elevi din România și din Rep. Moldova salută Cetatea Romanței Târgoviște cu salutul Crizantemiștilor:...

Citeşte şi...