*Medicii au consultat peste 80 de credincioși din parohie, cu diferite probleme medicale, fiind realizate investigații EKG și ecografii gratuite
Parohia Braniștea a primit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, sâmbătă, 31 august 2024, în cadrul acțiunii "Sănătate...
Organizatorii au ținut să transmită, încă de la început, faptul că și-au propus ca Zilele Cetății să se transforme într-un prilej pentru comunitatea locală de a-i reuni pe tineri și pe seniori deopotrivă. Astfel, evenimentele planificate de municipalitate vor...
Doi bărbaţi au fost amendaţi și s-au ales cu dosar penal, iar marfa pe care o transportau le-a fost confiscată, după ce au fost opriţi în trafic de poliţişti pentru control. Unul dintre suspecți căra 1,8 metri cubi de...
Alexandra Pavel este noul manager al Spitalului Orăşenesc Găeşti. Anunţul a fost făcut de primarul localităţii, Gheorghe Grigore.
Alexandra Pavel este de profesie economist şi specialistă în audit. Are 38 de ani şi peste 15 ani de experiență în sistemul...
*Cu nouă locuri disponibile, acest program este o ocazie pentru tinerii care au terminat recent studiile superioare să obțină experiență în administrația publică
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat lansarea Programului de Internship 2024, un proiect care continuă...
*Pe parcursul taberei copiii au participat la o demonstrație detaliată a echipamentelor Salvamont Dâmbovița, precum și la jocuri și concursuri, activități în aer liber și momente duhovnicești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Pr. Gheorghe Preda Vasile Silviu...
Numeroși credincioși din Târgoviște și din împrejurimi au luat parte duminică, 1 septembrie 2024, la ceremonia de sfințire a bisericii parohiei cu hramurile „Izvorul Tămăduirii”, „Sf. Ier. Spiridon” și „Sf. Mc. Haralambie” din Municipiul Târgoviște, după ample lucrări de restaurare și înfrumusețare.
Înaltpreasfințitul Părinte...
*Comisarii de Mediu au confiscat 78 kg de fier vechi rezultat din arderi, au aplicat amenzi de 55.000 lei, iar polițiștii au reținut suspectul pentru 24 de ore
Garda de Mediu Dâmbovița a descins la incendiatorii de deșeuri din zona...
*Au fost aprobate rapid 32 de proiecte, inclusiv investiții în infrastructura sportivă
Ștefan Khalil
Ieri, 29 august, Consiliul Local Municipal (CLM) Târgoviște s-a reunit în cadrul ședinței ordinare, în care au fost discutate 32 de proiecte de hotărâre. La fel ca...
*Doamna Elena Dima, enoriașă centenară a Parohiei "Sf. Ioan" din orașul Găești, a primit Diploma aniversară din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, precum și suma de 1.500 de lei
La împlinirea vârstei de 100 de ani, doamna Elena...