Slujire nouă la parohia „Sfântul Ierarh Nifon” din Târgoviște

Publicitate



Citeşte şi

Duminică, 30 august 2026, după săvârșirea Sfintei Liturghii, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Parohia „Sfântul Ierarh Nifon” din Municipiul Târgoviște, Protoieria Târgoviște Sud, în prezența numeroșilor credincioși, Pr. Marius Dogaru, consilier eparhial, împreună cu prea cucernicul protopop Leonte Sumedrea au procedat la instalarea în postul II de preot al acestei parohii a Părintelui Alin Marian Pleșa. Cu acest prilej, i-a înmânat în mod oficial Decizia mitropolitană de numire în funcție, marcând astfel începutul noii sale misiuni pastorale.

Din sobor au făcut parte: Pr. Protopop Leonte Sumedrea (Protoieria Târgoviște Sud), Pr. paroh Traian Marius Stan și Pr. Gheorghe Petre, preot III, ambii de la Parohia „Sfântul Ierarh Nifon”.

Precizăm că Pr. prof. Alin Marian Pleșa, Directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, a îndeplinit anterior slujirea de preot paroh la Parohia Gura Ocniței, Protoieria Târgoviște Nord.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

27 de kilometri din DN71 Bâldana–Târgoviște, aproape gata de folosință

Lucrările de modernizare a DN71, pe tronsonul Bâldana–Târgoviște, au fost verificate la începutul acestei săptămâni de reprezentanții CNAIR. La...

Citeşte şi...