miercuri, 9 octombrie, 2024

Școala „Radu cel Mare”, complet modernizată pentru noul an școlar

Cu fonduri nerambursabile accesate de municipiul Târgoviște

Publicitate


Citeşte şi

*Elevii și cadrele didactice de la Școala nr. 10 „Radu cel Mare” au început anul școlar 2024-2025 într-o clădire complet renovată și modernizată, grație unei ample investiții realizate de administrația locală

 

Elevii și profesorii de la Școala Nr. 10 „Radu cel Mare” din municipiul Târgoviște au început anul școlar 2024-2025 într-o clădire complet renovată și modernizată, grație unei ample investiții realizate de administrația locală, cu ajutorul fondurilor nerambursabile.

După un proces complex de reabilitare, unitatea de învățământ a fost inaugurată chiar la debutul noului an școlar, oferindu-le celor aproximativ 400 de elevi un mediu de învățare radical schimbat. Acoperișul, ferestrele și instalațiile au fost înlocuite, fiecare clasă fiind dotată cu aparate de aer condiționat și purificatoare de aer. În plus, a fost achiziționat mobilier nou, iar unitatea a fost echipată cu un sistem de panouri solare, îmbunătățind eficiența energetică.

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis că acest proiect nu se oprește aici. În perioada următoare, va începe construcția unei baze sportive, alături de amenajarea curții interioare și împrejmuirea unității de învățământ, pentru a oferi elevilor condiții și mai bune.

La evenimentul de redeschidere au participat oficialități locale și județene, inclusiv președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul județului Claudia Gilia, inspectorul școlar general Valentin Stancu, directorul școlii Ovidiu Vasile Nițescu, cadre didactice, părinți și elevi. Această modernizare aduce o schimbare majoră pentru comunitatea școlară, contribuind la un mediu educațional mult îmbunătățit.

Trebuie să ne bucurăm că a început școala pentru că aici este locul în care voi, copiii, vă pregătiți viitorul. Referitor la investiția de la această unitate de învățământ, este vorba de o investiție în două etape. Am vrut să finalizăm clădirea școlii astfel încât procesul educațional să fie unul cât mai bun. În cea de a doua etapă va fi construită o bază sportivă, va fi refăcută, va fi amenajată inclusiv împrejmuirea școlii. La proiectul de care discutăm, avem undeva la 14 milioane de lei investite aici, toate fondurile nerambursabile. Eu sper ca tot procesul educațional să fie influențat pozitiv de tot ceea ce am realizat noi aici”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Particip cu mare drag la această festivitate, la redeschiderea acestei școli, pentru că eu am petrecut 25 ani în acest cartier. Mult succes în noul an școlar tuturor copiilor, părinților, bunicilor, dar nu ultimul rând, cadrelor didactice”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan

Cu ajutorul autorităților locale și județene, prin colaborare, școala se poate dezvolta și mai mult. Invităm părinții să fie alături de cadrele didactice, iar copiii să poată să obțină rezultatele dorite”, a transmis inspectorul școlar general al ISJ Dâmbovița, prof. Valentin Stancu.

Publicitate


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Accident la Găești, surprins de camerele video

Într-o clipă de neatenţie, două maşini s-au izbit, ieri, în intersecţia de lângă Colegiul Naţional Vladimir Streinu, în oraşul...

Citeşte şi...