miercuri, 3 iunie, 2026

Salonul Anual de Grafică „Marin Petre Constantin” și-a premiat câștigătorii

La Târgoviște, aflat la ediția a IV-a, odată cu deschiderea expoziției

Publicitate



Citeşte şi

 

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă anunță că Salonul Anual de Grafică „Marin Petre Constantin”, și-a desemnat câștigătorii. Evenimentul face parte din cadrul manifestărilor dedicate „Zilelor Județului Dâmbovița”.

Născut în satul Bungetu, comuna Văcărești, artistul Marin PETRE Constantin a fost un formator de caractere artistice mai bine de 30 de ani (printre elevii săi, azi artiști recunoscuți, numărându-se Mihai Șerbănescu și Vasile Popa), fiind îndrumat spre studiul artelor de către artistul Vasile Blendea și profesorul său, Nicolae Gheorghiu.

Amintind de dăruirea pedagogică a maestrului Marin Petre Constantin, Salonul Anual de Grafică „Marin Petre Constantin”, îşi propune, dorind să sprijine și să încurajeze viitorii artiști prin recunoașterea talentului lor, următoarele:

  • mijlocirea relaţiilor Muzeului de Artă din Târgovişte cu viitorii artişti din întreaga ţară;
  • oferirea unui mediu de apropiere, cunoaştere şi competitivitate între elevii din România şi Republica Moldova.

Concursul a fost deschis elevilor din clasele IX – XII de la toate liceele de artă și școlile populare de artă, care se încadrează în categoriile de vârstă menționate, din România și Republica Moldova. Fiecare participant a avut posibilitatea de a se înscrie cu cel mult două lucrări realizate în afara orelor de curs, în anul școlar 2025 – 2026, neînrămate și fără paspartuuri ori alte dubluri lipite / atașate de suportul acestora.

Lucrările înscrise au respectat tema concursului LIMITE – punctul extrem, capătul ori, deopotrivă „vocea cea mai puternică” care a putut în trecut, poate acum sau ar putea, ipotetic, să limiteze în viitor creativitatea. Participarea la aceast salon a fost gratuită.

Comisia de jurizare s-a întrunit în data de 29 mai 2026, ora 11, și a fost compusă din: Președinte: Gheorghe PETRE (artist) – fiul artistului Marin Petre Constantin, Membru: Mihai ȘERBĂNESCU (artist și membru în Consiliul Director al UAP București), Membru: Maria NEACȘU (muzeograf artă la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște), iar Secretar a fost Elena ȘONTEA (muzeograf la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște).

S-au acordat șase premii şi premiul „Marin Petre Constantin”, cu o valoare totală de 10.000 lei, pentru lucrările:

AUTOLIMITARE (Iulia Alexandra STOICA – Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, București),

AI, PERICOLUL CREATIVITĂȚII (Laurențiu Georgian STAN – Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Târgoviște);

EMERGENȚĂ (Eliza – Teodora PANDURU – Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu);

FRAGILITATEA TIMPULUI (Andra – Gabriela BADEA – Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Târgoviște),

ANOTIMPURILE OMULUI (Daria BUDUR – Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța);

LIMITA LUCIFERICĂ ALGORITM VS. MISTER (Eusebiu – Nicolae DECONESCU – Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu);

NU-ȚI LĂSA LIMITELE SĂ TE OPREASCĂ (Daria – Izabela TURCULEȚ – Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Târgoviște).

Expoziţia se va deschide publicului în data de 4 iunie 2026 la ora 10, iar festivitatea de înmânare a premiilor va fi la ora 13. Expoziția poate fi vizitată în perioada 4 IUNIE – 9 AUGUST 2026 la Muzeul de Artă (Calea Domnească 185).

Vă așteptăm cu drag la acest eveniment dedicat talentului!

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Stoican, demis după ce a salvat Farul

Barajul de menținere/promovare în prima ligă dintre Farul Constanța și Chindia Târgoviște a avut nevoie de lovituri de departajare,...

Citeşte şi...