vineri, 3 octombrie, 2025

PSD Dâmbovița strânge semnături pentru candidatura lui Marcel Ciolacu

Publicitate




Citeşte şi

PSD Dâmbovița a demarat oficial campania de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la funcția de președinte al României.

De asemenea, începe și campania de strângere de semnături pentru listele pentru Parlamentul și Senatul României. În cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul partidului, Corneliu Ștefan, președintele PSD și CJD Dâmbovița, și Daniel Cristian Stan, secretarul general al PSD Dâmbovița și primar al municipiului Târgoviște, au anunțat lansarea campaniei în toate localitățile din județ.

Începând cu dimineața zilei de 11 septembrie 2024, echipele PSD din cele 89 de localități din județ vor merge din casă în casă pentru a strânge semnături de susținere pentru listele de Senat, Camera Deputaților și, bineînțeles, pentru președinția României”, a declarat Corneliu Ștefan. Acesta a subliniat că Marcel Ciolacu este candidatul oficial al PSD la alegerile prezidențiale, fiind ales în urma Congresului partidului.

Corneliu Ștefan a transmis, de asemenea, necesitatea unui președinte social-democrat după 20 de ani, afirmând că România are nevoie de stabilitate și de un președinte care să unească toate generațiile, atât din țară, cât și din diaspora.

La rândul său, Daniel Cristian Stan a vorbit despre importanța acestei campanii, punctând că miza alegerilor este una crucială pentru viitorul politic al țării. „Discutăm despre spectrul politic național pentru următorii patru, respectiv cinci ani”, a declarat Daniel Cristian  Stan. El a amintit că în perioada guvernării PSD, Târgoviște a beneficiat de fonduri nerambursabile în valoare de 380 de milioane de euro, majoritatea obținute sub guvernarea actuală a PSD.

La conferința de presă de miercuri dimineață au mai participat parlamentarii Carmen Holban, Radu Popa, ministrul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu și primari PSD din județ.

Corneliu Ștefan, președinte PSD Dâmbovița: Împreună cu toți colegii mei și toate echipele PSD din cele 89 de localități din județ, începând cu dimineața zilei de 11 septembrie 2024, vom merge din casă în casă și vom strânge semnături de susținere pentru listele de Senat și Camera Deputaților, precum și pentru președinția României. Cred că, după 20 de ani, România are nevoie de un președinte social-democrat, un președinte care să fie un liant între toate generațiile care trăiesc în România și, bineînțeles, și în diaspora. Nu în ultimul rând, după 20 de ani, avem nevoie de stabilitate pentru dezvoltarea tuturor comunităților locale din România”.

Daniel Cristian Stan, secretar general PSD Dâmbovița: „Este vorba despre debutul unor confruntări politice cruciale pentru viitorul României. Ne dorim continuarea acestei guvernări și este absolut necesar ca Parlamentul să permită formarea unui guvern condus de PSD. De aceea, îi invit pe târgovișteni și pe dâmbovițeni să susțină Partidul Social Democrat, nu doar pentru conturarea eșichierului politic național, ci și pentru viitorul lor, pentru viitorul copiilor lor, pentru școli bune, pentru străzi bune, pentru spitale bune și pentru tot ceea ce înseamnă bunăstarea comunității locale”.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

CSM Târgoviște, calificare simplă în semifinalele Cupei României

CSM CSU Târgoviște nu a avut nicio emoție în sferturile de finală ale Cupei României, reușind o dublă victorie...

Citeşte şi...