sâmbătă, 18 aprilie, 2026

Peste 4,6 tone de deșeuri feroase, confiscate de Poliție pe DN 71

Poliția rutieră, cu ochii pe transportul ilegal de deșeuri

Publicitate



Citeşte şi

*Un ansamblu de vehicule condus chiar de administratorul unei firme de colectare a deșeurilor a fost oprit, iar polițiștii au confiscat întreaga cantitate de deșeuri transportată ilegal

 

Polițiștii Serviciului Rutier Dâmbovița au desfășurat o acțiune de control care a scos la iveală nereguli multiple în domeniul transportului de deșeuri.

Sîmbătă, 6 decembrie, pe Drumul Național 71, în localitatea Ulmi, a fost oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, încărcat cu materiale feroase. La volan se afla un bărbat de 46 de ani, din comuna Dragodana, care era chiar administratorul societății comerciale ce are ca obiect de activitate colectarea și recuperarea deșeurilor.

În urma verificărilor, s-au constatat abateri grave de la legislație: Ansamblul de vehicule transporta o cantitate de 4.660 de kilograme de deșeuri feroase fără a fi însoțită de formularul de încărcare-descărcare prevăzut de lege. Totodată, masa maximă autorizată a ansamblului depășea limita admisă pe drumurile publice.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale atât șoferului, cât și societății comerciale, vizând nereguli legate de transportul de bunuri divizibile și regimul juridic al drumurilor.

Cea mai importantă măsură luată a fost confiscarea întregii cantități de 4.660 de kilograme de deșeuri feroase, conform prevederilor H.G. 1061/2008, care reglementează transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase.

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Lucrările pe DN71 continuă pe mai multe fronturi

*În perioada următoare este așteptat un progres semnificativ al lucrărilor, inclusiv finalizarea tronsonului din zona Bâldana, demarat la finalul...

Citeşte şi...