joi, 25 iunie, 2026

Peste 3.400 de elevi dâmbovițeni au susținut proba la Matematică

Publicitate



Citeşte şi

Ieri, 24 iunie 2026, elevii de clasa a VIII-a din județul Dâmbovița au susținut cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale, cea la Matematică. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, la examen au participat 3.459 de elevi, din totalul celor 3.632 de candidați înscriși.

Proba s-a desfășurat în 106 centre de examen din județ, iar timpul efectiv de lucru a fost de 120 de minute. De asemenea, elevii pentru care au fost aprobate măsuri de egalizare a șanselor au beneficiat de prelungirea duratei de susținere a examenului, conform procedurilor stabilite de Ministerul Educației.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița au precizat că examenul s-a desfășurat fără incidente, nefiind înregistrate cazuri de fraudă sau tentative de fraudă.

Începând de astăzi, 25 iunie, lucrările la Matematică intră în etapa de evaluare digitalizată, care va avea loc în centrul de evaluare organizat la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, cu punct de lucru la Școala Gimnazială „I. Al. Brătescu-Voinești”.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 1 iulie 2026, până la ora 12:00. În aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 18:00, candidații vor putea vizualiza lucrările și vor putea depune contestații. Procesul de vizualizare a lucrărilor și de depunere a contestațiilor va continua și în zilele de 2 și 3 iulie.

Contestațiile vor fi soluționate în perioada 4 – 7 iulie, iar rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2026 vor fi afișate pe 8 iulie.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Marian Dinu, afectat după eșecul echipei din Gura Șuții

Recolta Gura Șuții a câștigat campionatul județean în acest an și reprezentanții clubului își propuneau să promoveze în Liga...

Citeşte şi...