Liderii PNL cred că şi-au pierdut, cu totul, uzul raţiunii, ceea ce sper să nu se fi întâmplat şi cu cei mai mulţi membri ai acestui partid care se vrea moştenitorul / continuatorul acelui PNL, într-adevăr istoric, dispărut, de fapt, după al Doilea Război Mondial, sub ghilotina comunismului bolşevic. Şi, ca să fim cinstiţi, actualul PNL nu este altceva decât o „oaste de strânsură”, defectiv de o reală doctrină liberală, neavând parte de niciun lider de talia vreunuia dintre Brătieni. Iar unele dintre atitudinile sale politice, şi parlamentare, şi publice, sunt de-a binelea comunistoide.
Aşa cum se petrec lucrurile acum când, zor-nevoie, pe repede înainte, liberalii lui Ciucă, românii neînţelegând ce-i mână în lupta asta care-i poate distruge, vor să modifice legea privind alegerile parlamentare, pentru a-i oferi primul loc pe lista lor pentru Senat, ca… independent (!?), fără a fi obligat să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al republicii, redevenind un votant ca toţi votanţii, în spiritul şi litera Constituţiei, lui herr Klaus Werner Iohannis, preluând, astfel, modelul pesedist din 2004 care i-au îngăduit lui Ion Iliescu, după expirarea ultimului mandat prezidenţial, să treacă drumul de la Parlamentul Cotroeni la Palatul Parlamentului în fotoliul de senator al României.
Doar că între cei doi există o diferenţă esenţială: Ion Iliescu a fost / este un politician pur-sânge care, într-un anumit moment, dincolo de numeroasele atitudini controversabile, unele de sorginte dictatorial-comunistă, a salvat România de la dispariţie ca stat. Pe când fostul primar al Sibiului nu se poate lăuda cu nimic de doftă, dar, cu siguranţă, a fost un preşedinte care a contribuit, cu infatuată indiferenţă, nedând doi bani pe soarta poporului român, la transformarea statului acestui popor în ceea ce el însuşi a definit, fără nicio tresărire a vreunui muşchi pe obrazul său de piatră: România eşuată. Adică, într-un… Românabsurdistan.
(va urma)