joi, 9 iulie, 2026

Modernizare de peste 25 de milioane de lei la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”

Publicitate



Citeşte şi

Conducerea Primăriei Târgoviște a efectuat, ieri, o vizită la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”, unde a fost prezentat unul dintre cele mai importante proiecte de investiții în infrastructura educațională din municipiu. Cu acest prilej, a fost anunțată semnarea contractului de execuție a lucrărilor pentru modernizarea completă a unității de învățământ.

La conferința de presă au fost prezenți primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, viceprimarul Constantin Cozma, city managerul Gabriel Boriga și directorul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”, Anda Alecu.

Investiția este finanțată din fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Muntenia, și are o valoare de peste 25 de milioane de lei. Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea integrală a clădirilor, astfel încât unitatea de învățământ să ofere condiții moderne pentru elevi și cadrele didactice.

Primarul Daniel Cristian Stan a declarat că liceul nu a beneficiat de intervenții majore în ultimele decenii și că proiectul va transforma complet imaginea și funcționalitatea unității de învățământ.

Este vorba despre un proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Muntenia, în valoare de peste 25 de milioane de lei, prin care tot ceea ce vedeți aici va fi schimbat radical. Vorbim despre o reabilitare și o modernizare completă a acestei unități de învățământ, care, în mai bine de 50 de ani, nu a beneficiat de nicio intervenție substanțială.”

Acesta a precizat că investiția face parte din seria proiectelor dedicate modernizării infrastructurii educaționale din municipiu, inclusiv în zona învățământului tehnologic.

Va fi una dintre cele mai frumoase unități de învățământ din municipiul Târgoviște și, îndrăznesc să spun, chiar din România. Veți vedea în imaginile pe care le vom pune la dispoziție cum va arăta această școală” , amai declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Conferinţa pastoral-misionară, eveniment eminamente spiritual

La Sala „Independența” din Târgoviște s-a desfășurat miercuri, 8 iulie 2026, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon,...

Citeşte şi...