Lucrările la Centura oraşului Găeşti se desfăşoară în ritm susţinut, potrivit informaţiilor transmise de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan. Proiectul are o valoare de 89 de milioane de lei şi este una dintre investiţiile importante în infrastructura rutieră a judeţului.
Noua şosea de centură este destinată preluării unei părţi importante din traficul de tranzit care traversează în prezent oraşul, în special a celui generat de vehiculele de mare tonaj. Prin scoaterea traficului greu din oraş se urmăreşte reducerea aglomeraţiei şi creşterea siguranţei pentru participanţii la trafic.
Potrivit administraţiei judeţene, investiţia reprezintă prima centură ocolitoare construită de la zero în Dâmboviţa în ultimii 35 de ani.
„Centura oraşului Găeşti este una dintre investiţiile importante pe care le avem în infrastructura rutieră a judeţului. Este un proiect în valoare de 89 de milioane de lei, care va prelua o mare parte din traficul de tranzit şi, în special, traficul greu. Ne aşteptăm ca această investiţie să contribuie la reducerea aglomeraţiei din oraş, la creşterea siguranţei rutiere şi la îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie pentru locuitorii din Găeşti şi pentru toţi cei care tranzitează zona”, a transmis Corneliu Ştefan.


