Flacăra Moreni a avut un început complicat de an, înregistrând înfrângeri cu Urban Titu (2-3) și CS Tunari (0-4). În etapa cu numărul 18 din această ediție de Liga a 3-a, echipa pregătită de Gabriel Paraschiv a jucat pe teren propriu cu CSL Ștefăneștii de Jos, ocupanta locului 3 în Seria C5. Morenarii au pornit cu șansa a doua în partida de sâmbătă, însă au avut o prestație foarte bună și s-au impus de o manieră entuziasmantă, fapt care le permite să abordeze play-out-ul cu un moral bun.
Flacăra a intrat în avantaj la pauză
Începutul jocului nu a fost unul spectaculos, iar ocaziile au apărut abia după primul sfert de oră. Oaspeții au avut o șansă bună, însă Budoiu a reținut fără emoții șutul lui Vincene (15). Flacăra a fost periculoasă prin G. Negrea, însă șutul acestuia nu a fost cadrat (23), iar la poarta cealaltă, Mihăilă a finalizat modest dintr-o poziție bună (24). Morenarii au revenit în atac, însă Țilică nu a prins cadrul porții (29). Budoiu a avut o nouă intervenție sigură, de această dată în fața lui Mihăilă, iar scorul a rămas 0-0 (30). După această perioadă în care s-a jucat pe contre, Flacăra a fost echipa care a deschis scorul. Stan l-a servit bine pe Gheboș, iar acesta l-a învins cu un șut puternic din interiorul careului pe Voican (34). Morenarii au continuat să atace și eforturile au fost răsplătite. Niculăescu a fost faultat în careu de Chiru, iar Cernea a transformat fără emoții lovitura de pedeapsă (39). Oaspeții au încercat să reducă din diferență până la pauză, însă Buduroi a fost blocat de Budoiu (42), iar Nenciu a șutat pe lângă poartă (44).
Repriză frumoasă
Prima ocazie din repriza secundă au avut-o oaspeții, însă Ioniță a șutat peste poartă dintr-o poziție interesantă (53). La poarta cealaltă, Țilică și Oancea au combinat frumos, însă șutul celui din urmă a trecut pe lângă (55). Flacăra a continuat să atace, șutul lui Țilică a fost deviat în bară (60), iar din cornerul rezultat s-a marcat golul trei. Terec a centrat, Niculăescu a recentrat, iar Țilică a punctat cu o lovitură de cap (61). Oaspeții au forțat în finalul jocului, însă Bivolaru (67), Ioniță (73), Buduroi (76, 78, 80) și Pitulac (81) nu au fost inspirați la finalizare. Pentru morenari, ultima ocazie a meciului a avut-o B. Negrea, însă șutul acestuia a fost reținut de Voican (84). Bivolaru a punctat în prelungiri, în urma unei respingeri greșite a lui Văidean (90+3), stabilind astfel scorul final, 3-1 pentru Flacăra. Morenarii au încheiat sezonul regulat pe locul 8, cu 17 puncte.
Caseta tehnică
Stadion: Flacăra. Spectatori: 150. Au marcat: Gheboș (34), Cernea (39-penalty), Țilică (60) / Bivolaru (90+3). Cartonașe galbene: Stan (27), Terec (64), Oancea (86), Niță (90+2), B. Negrea (90+5) / Ș. Gheorghe (87). Au arbitrat: Marius Bădoiu, Romeo Popa și Laurențiu Anghel (toți din Craiova). Rezervă: Costinel Iacob (Craiova). Observator arbitri: Eugen Roșu (Râmnicu Vâlcea). Delegat joc: Nicolae Nuță (Ploiești).
Flacăra: Budoiu – Pătulea, Vasile, Cernea, Oancea – G. Negrea, Țilică (81 B. Negrea)- Terec (71 Văidean), Stan (54 Niță), Niculăescu – Gheboș. Antrenor: Gabriel Paraschiv.
Ștefăneștii de Jos: Voican – Nenciu, Tudose, Bivolaru, Vincene (67 Alexe) – Chiru (67 Zaharia), Tudorache (67 Ș. Gheorghe) – Buduroi, Stîngă, Mihăilă (67 Pitulac) – Savin (46 Ioniță). Antrenor: Valentin Ivan.