Mutările operate pe banca tehnică a Chindiei nu au produs și efectul scontat, iar jocul echipei se stinge de la un meci la altul, precum o lampă avariată. Norocoasă în duelul cu Chiajna, de pe teren propriu, formația coordonată tehnic de Costel Pană și Cristinel Țermure și-a arătat neputința în toate formele ei la jocul cu Corvinul. Noroc cu bietul portar Mario, tot timpul expus atacurilor în rafale ale adversarilor, bombardat, dar salvator în multe momente. Omul și-a făcut treaba și sâmbătă, când a respins șuturile din prima repriză ale lui Pîrvulescu și din final, expediate de Lehaire. La golul lui Câmpan (32) nu a avut reacție, pentru că fundașii Chindiei au părut legați de picioare.
Penibili în repriza secundă
Chindia nu a contat în meci decât spre finalul primei reprize, când Cătălin Cocoș a solicitat penalty în două rânduri și l-a obținut o dată. Numai că Roșu (45+3) a trimis timid, precum jocul Chindiei. Mai ales în partea secundă, când aparițiile în terenul advers au părut adevărate acte eroism. Fără reacție, fără determinare, fără inspirație și fără vreun orizont ofensiv, Chindia a semănat în partea secundă cu o echipă mediocră de Liga a 3-a, ca să nu ne ducem chiar mai jos. Nu am văzut niciun plus în jocul echipei cu noul cuplu tehnic, dimpotrivă, parcă arată și mai rău. Chindia va avea emoții reale în play-out, cu o asemenea atitudine. Să nu vă mire dacă va ajunge într-un baraj al disperării, al supraviețuirii.
Caseta tehnică
Stadion „Eugen Popescu”. Spectatori: 500. A marcat: Câmpan (32). Arbitri: Ana Terteleac (Berceni) – Răzvan Tudor (București), Roxana Ivanov (Giurgiu). Rezervă: Andreea Ene (Giurgiu). Observator arbitri: Marian Dorobanțu (Buzău). Delegat de joc: Simona Rența (Galați). Cartonașe galbene: Roșu (42), R. Mihai (56), C. Cocoș (64), Leca (67) / Lică (35), Neacșa (59).
Chindia: Contra – Martac, Leca, Cristea (81 C. Dinu), Romeo (71 Simion) – Danu (56 Atanase), Roșu, Panait, R. Mihai (56 Zamfir) – Florea, C. Cocoș (81 B. Petre). Antrenor: Constantin Pană.
Corvinul: Ungureanu – Albino, Manolache, Lică (46 Pop), Velisar – Cărăuș, Bradu (90+3 Zanc) – Gîrbiță, Pîrvulescu, Neacșa (65 Lehaire) – Câmpan (65 Vladic). Antrenor: Florin Maxim.