duminică, 26 iulie, 2026

Liga 3. Start perfect pentru Flacăra Moreni

Publicitate



Citeşte şi

În prima etapă din noua ediție a Ligii a 3-a am avut parte de două derby-uri dâmbovițene. Unul dintre ele s-a disputat pe stadionul „Dumitru Tică Popescu”, acolo unde s-au întâlnit FC Pucioasa și Flacăra Moreni. Între cele două formații au existat multe mutări de personal în această vară, iar meciul se anunța unul special. Flacăra a intrat în avantaj la pauză, grație reușitei lui Narcis Marina. În actul secund, Acasandrei a majorat diferența, iar Marina a reușit „dubla” din penalty, stabilind astfel scorul final, 0-3. După prima etapă a sezonului, Flacăra este pe locul 2. În următoarea etapă, pe teren propriu, Flacăra va întâlni Progresul Mogoșoaia, echipă nou promovată în Liga a 3-a. De partea cealaltă, FC Pucioasa va juca în deplasare, pe terenul formației Tricolorul Breaza.

Echipele folosite

Marian Vătavu a ales următoarea formulă de start: Simion – Banu, I. Băicoianu, D. Băicoianu, Țilică, Țînțar, Crăciun, Vîlcan, Ioniță, Dediu, Prundaru, iar rezerve au fost Ștefan – Cherchez, Mocanu, Dinu, Bădicioiu, Cristea, Satmari, Sîrbulețu și Pîrva. De partea cealaltă, Flacăra a început cu Ghițescu – I. Cristea, Marina, Acasandrei, Neagu, Oancea, Dragnea, Enache, Stoica, Mihai, Niculăescu, iar rezerve au fost Budoiu – Cernea, Terec, Angheluță, Niță, Ene, A. Cristea, Gheboș, Petre.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Valentin Marian coordonează Academia Chindia Târgoviște

Chindia Târgoviște își propune ca, pe lângă promovarea echipei de seniori în prima ligă, să se dezvolte și la...

Citeşte şi...