*La Școala „Paul Bănică”, 44 de cadre didactice au luat parte la instruire, iar la Școala „Matei Basarab” au fost implicați 50 de elevi și 2 profesori
Ieri, 10 aprilie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al Județului Dâmbovița a continuat activitățile dedicate formării în acordarea primului ajutor, în cadrul unei campanii educative ce are drept scop dezvoltarea spiritului civic și a reacției corecte în situații de urgență.
Două unități de învățământ din Târgoviște – Școala Gimnazială „Paul Bănică” și Școala Gimnazială „Matei Basarab” – au găzduit sesiuni de instruire susținute de un cadru specializat din cadrul Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență.
În cadrul activităților, participanții – elevi și profesori – au fost familiarizați cu: tehnici de dezobstrucție a căilor aeriene; suportul vital de bază pentru toate categoriile de vârstă; metode de oprire a hemoragiilor; importanța apelului corect la 112 și recunoașterea semnelor de urgență medicală.
La Școala „Paul Bănică”, 44 de cadre didactice au luat parte la instruire, iar la Școala „Matei Basarab” au fost implicați 50 de elevi și 2 profesori, care au exersat practic manevrele de prim ajutor sub îndrumarea salvatorilor.
Activitatea a fost interactivă, cu demonstrații și exerciții aplicate, menite să consolideze deprinderile esențiale în acordarea ajutorului de urgență.
Reprezentanții ISU Dâmbovița mulțumesc tuturor celor implicați pentru implicare și receptivitate, subliniind că astfel de inițiative vor continua în școlile din județ.