Barajul pentru menținere/promovare în Liga a 4-a, dintre Olimpia Picior de Munte și FC Potlogi, s-a dovedit a fi unul dramatic, care a avut nevoie de lovituri de departajare, pentru a stabili câștigătoarea. A fost 0-0 după 90 de minute, 1-1 la finalul prelungirilor și 5-4 după loviturile de departajare. Echipa lui Ionuț Preda a fost mai inspirată și a obținut o promovare istorică la nivelul Ligii a 4-a. Pretențiilor vor crește, astfel că Olimpia trebuie să se întărească în următoarea perioadă pentru a face față în stagiunea 2026-2027.
„Vrem să terminăm în primele 6 la Liga a 4-a”
Ionuț Preda, antrenorul echipei Olimpia Picior de Munte, a fost extrem de emoționat atât pe parcursul meciului, cât și după fluierul final. Acesta a trăit intens jocul, iar la final a plâns, mândru de ceea ce a realizat alături de elevii săi. „E o promovare meritată, atât prin prisma returului pe care l-am făcut, dar și după jocul acesta. Am avut o săptămână foarte încărcată, cu nopți nedormite. Am dus-o la egalitate, am intrat în prelungiri, acolo unde au fost emoții peste emoții. Important este că am reușit să promovăm, obiectivul este îndeplinit. Trăiesc fotbalul la intensitate maximă. Orice derby de la Liga a 5-a, dar și acest meci, au însemnat nopți nedormite. E cea mai fericită zi din viața mea de antrenor, le mulțumesc băieților care au fost alături de mine. Am plâns, sunt lacrimi de fericire. Vrem să luăm o vacanță, să ne bucurăm de această promovare. Sunt conștient că va fi altceva la Liga a 4-a și ne trebuie mai multă organizare, începând de la baza sportivă și până la nivelul lotului. Vedem ce băieți vor rămâne, pe cine este nevoie să aducem. Vrem să terminăm în primele 6 la Liga a 4-a”, a declarat Preda.


