joi, 5 martie, 2026

Ioan Manu, numit director general la Uzina Automecanica Moreni

Publicitate




Citeşte şi

Potrivit liderului de sindicat al Uzinei Automecanica Moreni, Constantin Bucuroiu, Ioan Manu a fost numit director general pentru o perioadă de cinci luni. Acesta a mai ocupat anterior funcția de director general, precum și pe cea de director tehnic, fiind unul dintre cei mai experimentați oameni din conducerea unității din Moreni. Numirea are loc într-o perioadă dificilă pentru industria de apărare, în condițiile în care bugetul de stat nu a fost încă aprobat, iar unele societăți din domeniu întâmpină probleme în asigurarea continuității activității.

Liderul de sindicat al uzinei, Constantin Bucuroiu, a declarat că salariile angajaților au fost achitate până la nivelul lunii decembrie 2025 și că există preocupări pentru menținerea fluxului de producție. Totodată, acesta a atras atenția asupra riscurilor generate de întârzierea aprobării bugetului.

Problema este alta. Noi în momentul de față am adus 5 mașini pentru mentenanță care sunt în proces de finalizare dar dacă nu se aprobă bugetul, cea mai mare lovitură este că Armata nu va putea să facă plata ca să avem continuitate. Fără buget, ei nu pot să facă plata. Și atunci… ne întrerupe. Avem 5 mașini, mai avem și Humvee pentru că, după cum știți, Guvernul a aprobat ca Moreniul să fie Centru de Mentenanță Humvee și atunci ar fi fost mult mai bine. Întârzierea aprobării bugetului ne poate băga iar într-o zonă gri. Pe altă parte ordonanța asta nenorocită și măsurile de austeritate ale Guvernului creează o mare problemă pentru salariații de la Automecanica Moreni. De ce spun asta? Ei spun că tot ce se calculează, ca salarizare și alte venituri, se face la nivelul lunii noiembrie, ori în luna noiembrie (în perioada august–septembrie–octombrie–noiembrie 2025) nu s-au dat tichetele de masă. În felul acesta oamenii nu vor mai beneficia de tichete de masă care înseamnă o pierdere colosală și îi va determina pe mulți să plece. Le mai aducea un plus de 600 de lei și asta este o mare problemă”, a transmis Constantin Bucuroiu.

Acesta a precizat, de asemenea, că lucrează la o notă de probleme care urmează să fie transmisă noului ministru al Economiei, Irineu Darău, în vederea identificării unor soluții pentru situația uzinei.

 

 

 

 

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Lucrările de asfaltare pe DN7 au fost reluate la Sălcuța

*Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, a anunțat recent că utilajele au revenit pe Drumul Național 7,...

Citeşte şi...