vineri, 3 octombrie, 2025

Investițiile locale, luate la „bani mărunți”

Publicitate




Citeşte şi

*În prezent, se lucrează la rețeaua din satele Manga și Mânjina, iar luna viitoare va începe reabilitarea terenului și refacerea șanțurilor betonate, după cum a precizat primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu

 

Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, a oferit o actualizare privind mai multe proiecte de investiții în desfășurare în comună, subliniind stadiul și impactul acestora pentru localitate.

Extinderea alimentării cu gaze naturale: proiectul de extindere a rețelei de gaze în toate satele din Voinești a avansat, fiind finalizate branșamentele în satul Lunca. În prezent, se lucrează la rețeaua din satele Manga și Mânjina, iar luna viitoare va începe reabilitarea terenului și refacerea șanțurilor betonate.

Sistem de canalizare în Gemenea Brătulești: în satul Gemenea Brătulești se află în desfășurare lucrările pentru montarea celor patru stații de pompare, iar conductele necesare sunt în curs de îngropare, contribuind la modernizarea infrastructurii de canalizare. Modernizarea străzii Valea Schei din Manga: la data de 25 octombrie 2024, proiectul de modernizare prin asfaltare și construirea unui dig de sprijin pe strada Valea Schei din satul Manga a fost recepționat oficial, fără obiecțiuni din partea comisiei. Proiectul, realizat în colaborare cu Consiliul Județean Dâmbovița prin PJDL, este al treilea dintr-o serie de inițiative menite să susțină dezvoltarea zonei. Primarul a menționat că urmează lucrări similare și pe străzile din satul Oncești. Amenajarea șanțurilor pentru scurgerea apelor pluviale: în satul Lunca, pe segmentul «La Troiță», a fost finalizat un proiect finanțat din bugetul local, ce a implicat refacerea unui șanț de 100 de metri pentru drenajul apelor pluviale, la un cost de aproximativ 60.000 de lei”, a transmis primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu.

Îmbunătățirile aduse în organizarea târgului săptămânal sunt, de asemenea, demne de menționat. Primăria a mobilizat beneficiarii de ajutor social pentru a igieniza și vopsi toate tarabele din târgul săptămânal, urmând să vopsească și stâlpii de susținere ai copertinelor. Primarul a precizat că se fac pregătiri pentru târgul anual, programat să aibă loc pe 8 noiembrie, asigurând astfel condiții optime pentru desfășurarea acestuia.

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Festivalul Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, 16 – 18 Octombrie 2025

Vă facem cunoscut că, în perioada 16-18 Octombrie 2025, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale...

Citeşte şi...