luni, 20 aprilie, 2026

Investiții în infrastructură și extinderea rețelei de gaze, în desfășurare la Niculești

Administrația locală face eforturi consistente pentru modernizarea comunei

Publicitate



Citeşte şi

*Potrivit primarului Dorinel Soare, o parte dintre investiții au fost deja finalizate, iar cele aflate în execuție se desfășoară conform planificării

 

Administrația locală din comuna Niculești anunță avansarea proiectelor de infrastructură rutieră și a lucrărilor de extindere a rețelei de gaze naturale. Potrivit primarului Dorinel Soare, o parte dintre investiții au fost deja finalizate, iar cele aflate în execuție se desfășoară conform planificării.

Modernizarea drumurilor din comună a fost realizată prin Programul „Anghel Saligny” și prin Programul Operațional Regional (POR), în cadrul unui proiect coordonat de Consiliul Județean Dâmbovița. Edilul șef a precizat că au mai rămas neasfaltate câteva străzi secundare, unde se efectuează în prezent lucrări pentru racordarea la rețeaua de gaze.

La capitolul infrastructură rutieră stăm bine. Lucrările au fost finalizate atât prin «Anghel Saligny», cât și prin Programul Operațional Regional, unde titular al investiției a fost Consiliul Județean Dâmbovița. Mai sunt câteva străzi laterale pe care nu am intervenit cu asfalt pentru că se află în proces de racordare la gaze. Ritmul de racordare este destul de rapid”, a declarat primarul Dorinel Soare.

În ceea ce privește rețeaua de gaze, investiția este susținută din bugetul local. Conform datelor prezentate de primar, peste 300 de gospodării sunt în curs de racordare, iar numărul solicitărilor este în creștere.

„Proiectul privind rețeaua de gaze este finanțat din bugetul local. Până în acest moment, peste 300 de gospodării se racordează, iar numărul va crește în perioada următoare”, a mai precizat edilul.

Referitor la situația finanțărilor prin Programul „Anghel Saligny”, în contextul suspendării unor alocări bugetare la nivel național, primarul a afirmat că proiectele din Niculești nu sunt afectate, întrucât lucrările la rețeaua de canalizare au ajuns la un stadiu avansat de execuție.

Rețeaua de canalizare a fost realizată prin «Anghel Saligny» și a ajuns la un stadiu de aproximativ 95%. Din acest motiv, comuna nu este afectată de oprirea finanțărilor și putem finaliza investiția”, a declarat Dorinel Soare.

Reprezentanții administrației locale susțin că proiectele începute vor fi duse la bun sfârșit conform graficului stabilit.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Editorial. Uniunea Europeană și spectrul lipsei de legimititate

Anumite dezvoltări de la nivelul partidelor europene sau al grupurilor din Parlamentul European sunt adevărate semnale asupra evoluţiei UE....

Citeşte şi...