joi, 16 aprilie, 2026

Gardoș este mulțumit după perioada de pregătire

Publicitate



Citeşte şi

Pentru Chindia Târgoviște urmează o perioadă de foc. Echipa pregătită de Ilie Poenaru joacă mâine primul meci oficial din 2026, la Reșița. Partida este una foarte importantă, cele două formații fiind vecine de clasament, iar gruparea de lângă Turnul Chindiei este în căutarea unui rezultat pozitiv, pentru a păstra șanse la calificarea în play-off. Clubul târgoviștean a trecut prin schimbări importante în ultima perioadă, iar cele patru meciuri rămase din sezonul regulat ne vor arăta cât de inspirate au fost ultimele mutări.

„Jucătorii s-au antrenat foarte bine”

Florin Gardoș este mulțumit de transferurile făcute în această iarnă și de modul în care s-a pregătit lotul echipei târgoviștene. Acesta își dorește un rezultat bun la Reșița, dar crede că și o clasare pe primele două poziții din play-out ar reprezenta un progres pentru Chindia față de ultimele sezoane. „Au fost două categorii de jucători care au venit în această iarnă. Cei cinci care au semnat în aceeași zi cu mine au fost urmăriți de club înainte să vin eu, nu am avut nicio contribuție. La ceilalți am avut o contribuție. Sunt mulțumit de anumite meciuri amicale, de altele mai puțin, dar sunt bucuros că nu am avut accidentări. Partea bună e că ultimul meci, cel cu Steaua, a fost unul bun. Cred că important este că Jurj, Doumtsios și Rareș Mihai au înscris în meciurile amicale. A trebuit să-l forțăm pe Brumă din cauza accidentării lui Stroe, dar cu Steaua a făcut un meci bun. Lui Doukoure îi trebuie încă două săptămâni ca să fie 100%, Pandele nu e nici el 100%”.

„Vor merge cu avionul la Reșița”

„Nu e bine nici să schimbăm prea mulți jucători în pauza de iarnă. Eu am fost mulțumit de ceea ce am văzut în perioada de pregătire, jucătorii s-au antrenat foarte bine. Vor merge cu avionul la Reșița, plecăm vineri spre Timișoara, întoarcerea după meci va fi cu autocarul. Sunt meciuri grele, vom încerca să prindem play-off-ul. Dacă vom rămâne în play-out și terminăm în primele două locuri, eu zic că e un progres față de anul trecut. Sunt convins că dacă vom bate la Reșița, va fi multă lume la meciul cu FC Bihor, dar trebuie să o luăm pe rând”, a transmis managerul general al Chindiei la Riposta pe net.

 

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Gestionarea avariilor și modernizarea infrastructurii electrice, în vizorul autorităților

*Reprezentanții Electrica au anunțat inițierea unui proces de inventariere a problemelor din localitățile cele mai afectate, precum și constituirea...

Citeşte şi...