miercuri, 9 octombrie, 2024

FC Voluntari, o adversară conturbantă

Editorial sportiv: Lovitura de la colț!

Publicitate


Citeşte şi

Dintre toate adversarele Chindiei, atât din meciurile de baraj pentru promovare cât și din SuperLigă, nicio altă echipă nu a fost atât de conturbantă precum FC Voluntari, pentru echipa târgovișteană. Parcă posedă ceva din magia hipnotismului. Și acum, ne aducem aminte de seria neagră a penalty-urilor ratate, unul după altul, patru la număr, chiar și de către Cherchez!

Așa s-a ratat atunci, pe 13 iunie 2018, șansa promovării după jocurile tur-retur încheiate cu același rezultat, 1-0 pentru gazde. Apoi, în sezonul 2022-2023, când Chindia se putea salva de la retrogradare directă, cu o victorie în ultima etapă, Voluntari s-a opus, chiar la inaugurarea noului stadion „Eugen Popescu”, în primul joc disputat în nocturnă la Târgoviște. Scorul de 2-2 a însemnat  reîntoarcerea Chindiei în liga secundă, după patru sezoane (e drept, vreo trei cam chinuite) în prima ligă. Importuna echipă ilfoveană avea să plătească și ea pentru… nepolitețe, retrogradând în sezonul trecut. Și iată, în etapa a 6-a, duminică, 15 septembrie, pe stadionul „Anghel Iordănescu”, cele două echipe se întâlnesc de la ora 11.00, în premieră la matineu. Joc foarte dificil pentru dâmbovițeni, pentru că, desigur, înfrângerea cu CS Afumați a bulversat serios mințile jucătorilor noștri. Nici nu credem că mai este nevoie să amintim obiectivul vecinilor Capitalei, adică reîntoarcerea rapidă în SuperLigă.

Problema este că, la Chindia, iarăși s-a reaprins jarul și apa Ialomiței este insuficientă pentru a-l stinge… Și asta în timp ce AFC depune eforturi pentru stingerea datoriilor și intrarea pe un făgaș liniștitor, din punct de vedere financiar. A venit năzăreala aceea cu schimbarea antrenorului, o răvășeală a unor care se bucură când produc instabilitate la echipă, și nu numai acolo. Este momentul ca președintele Ghergu să dea dovadă de cap limpede și să restabilizeze ordinea.

Am mai scris și repet: toate cele trei înfrângeri ale Chindiei sunt „opere” ale arbitrilor. Prelungirea nejustificată a meciului cu Metaloglobus, după consumarea minutelor adiacente, faultul la portar care a dus la marcarea golului de către FCU Craiova, anularea unui gol absolut regulamentar în partida cu CS Afumați. Unii spun că nu prea sunt… justificări concrete, dar e clar că ele au dus la pierderea a cel puțin 3 puncte, suficiente pentru o poziționare pe locul 7, dacă nu chiar în play-off. Dar, când vrei să scoți doar răul în față, ignori – cu bună știință? – motivele întemeiate.

În partida cu FC Voluntari, ne-am dori să vedem mai mult devotament din partea jucătorilor Chindiei, inspirație și curaj. Daniel Florea, fost jucător al echipei ilfovene, poate aduce unele secrete la cunoștința colegilor, referitoare la tactica de joc a gazdelor. Despre celelalte jocuri ale etapei a 6-a, care începe joi, 12 septembrie, cu partida FCU Craiova – Unirea Ungheni, și se încheie marti, 17 septembrie, vom reveni cu un tur de orizont. Sunt partide interesante, care pot strânge clasamentul, mai ales primele trei locuri, asta și datorită derby-ului CSM Reșișa – Csikszereda, ultimul joc al etapei.

 

Publicitate


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Accident la Găești, surprins de camerele video

Într-o clipă de neatenţie, două maşini s-au izbit, ieri, în intersecţia de lângă Colegiul Naţional Vladimir Streinu, în oraşul...

Citeşte şi...