luni, 21 aprilie, 2025

Expoziția de familie Blendea la Muzeul de Artă din Târgoviște

Publicitate




Citeşte şi

Consiliul Județean Dâmbovița, alături de Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită în perioada 12 aprilie – 31 august 2025, la Muzeul de Artă din Târgoviște pentru a vizita o nouă expoziție de artă, de data aceasta dedicată unui număr de patru artiști, din generații diferite, dar din aceeași familie – BLENDEA. Expoziția intitulată „Vasile, Constantin, Maria Mihalache, Adriana BLENDEA. Trei generații – o expoziție de familie” se va deschide oficial sâmbătă, 12 aprilie 2025, ora 15:00, la etajul Muzeului de Artă. Cu acest prilej vă așteptăm să vă delectați privirea și sufletul în prezența artistei Adriana Blendea și a criticului de artă Doina Mândru.

Expoziția reunește, pentru întâia dată pe simezele Muzeului de Artă din Târgoviște, lucrările a patru artiști din familia Blendea, cu rădăcini în zona Gorjului, Bistriței (Gureni, Peștișani) și Averești (județul Neamț), pe care viața i-a purtat pe meleaguri târgoviștene.

Acești artiști au avut, în diferite perioade și locuri, expoziții în Târgoviște. Acum ele se întâlnesc în lăcașul artei și le vorbesc vizitatorilor, prin artă, despre frumos și istorie. De aceea vă invităm să descoperiți personalitățile diferite ale acestor patru artiști, ale căror lucrări povestesc despre vremuri și caractere diferite, unite prin pasiunea pentru artă, iubirea de frumos și respectul pentru pictura de odinioară, transmisă de la o generație la alta.

Expoziția va rămâne deschisă până pe 31 august 2025, la Muzeul de Artă din Târgoviște (Calea Domnească, nr. 189), de marți până duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00.

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița

Publicitate




LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Învierea Domnului – Izvorul credinței și bucuriei noastre

† Nifon, din milostivirea lui Dumnezeu, Arhiepiscop și Mitropolit Iubitului nostru cler, cinului monahal și tuturor credincioșilor din Arhiepiscopia Târgoviștei,...

Citeşte şi...