Eric Stroică a ales drumul greu, dar frumos, al performanței. Medaliat la competițiile de judo, în Belgia, a schimbat sportul, dar și țara, din dorința de a ajunge în top la înot. A practicat și rugby, a fost și la șah, iar acum cochetează cu atletica grea, aruncarea discului. Eric Stroică a evoluat spectaculos în competițiile de înot, iar acum concurează pentru CSM Târgoviște. A slăbit 13 kilograme, fiind atras de probele de explozie, probele scurte. Iar Complexul Turistic de Natație Târgoviște a devenit a doua lui casă.
„Când eram mic, eram pasionat de judo”
„Când eram mic, eram pasionat de judo, apoi am prins gustul înotului și îmi place foarte mult. Timp de un an practicat și rugby, am fost și la șah, iar acum mai merg la aruncărea discului, a suliței. De când sunt la înot am slăbit 13 kilograme, am lăsat zahărul, glutenul, am avut voință. Îmi doresc să ajung cât mai sus cu înotul. Am văzut că a ieșit un campion olimpic și la 32 de ani”, a vorbit tânărul înotător.


