2026 nu are nevoie de promisiuni, ci de întrebări bine puse. Va găsi conducerea Uniunii Europene o abordare coerentă pentru relansarea economică a continentului? Putem vorbi despre o reindustrializare inteligentă sau doar despre ajustări punctuale? Cum se împacă nevoia de competitivitate cu imperativele tranziției verzi? Și mai ales: poate Europa să devină un actor economic de prim rang fără o viziune comună asupra tehnologiei, energiei și pieței unice? Sau vom continua să avansăm în ritmuri naționale, fragmentate, așteptând miracole care nu vin?
Apoi, apărarea europeană. Care este costul real al securității noastre? Cine îl va suporta? Poate UE să-și construiască o capacitate militară proprie fără a dilua NATO? Sau este această ambiție o formă de redundanță strategică într-o lume în care alianțele se rescriu constant? Cât de mult depinde Europa de umbrela militară americană și cât de mult își asumă să fie propriul garant al păcii? Ce înseamnă, în fond, „autonomie strategică” într-o lume interdependentă?
Aceste întrebări nu sunt un inventar al anxietăților, ci un exercițiu de luciditate. Ele nu cer răspunsuri imediate. Cer doar atenție, onestitate și prezență. Într-o epocă dominată de viteză, poate că cea mai radicală acțiune este să ne permitem să întrebăm.