luni, 20 aprilie, 2026

Editorial sportiv. Survolările Chindiei prin clasament

Publicitate



Citeşte şi

Etapa a 12-a a fost una calică, doar 24 de goluri, puțin peste două pe meci, zecimalele provenind de la Buzău, unde Metalul a învins cu 4-0 pe Câmpulung, acesta fiind scorul etapei. În rest, rezultate echilibrate, sau la un gol diferență, cum rar se întâmplă în Liga a 2-a. Egalul de la Slatina, CSM – Chindia 1-1, a coborât echipa târgovișteană pe locul 9, demonstrând cât de strâns este clasamentul între locurile 3 și 11, fiind de doar 3 puncte. Doar Corvinul își vede solidară de treabă, cu 32 de puncte, la 7 la locul 2, FC Bihor. Surpriza etapei s-a consumat în Ghencea, unde Dumbrăvița a învins Steaua cu 1-0. Presa timișană s-a umplut cu laude la adresa celei mai bune echipe din județ, mai ales după apariția zvonului că aceasta ar urma să se mute la Timișoara. În schimb, la polul opus, apare posibilitatea ca formația echipa din Tunari să se retragă din competiție. Aceasta ar însemna ca toate rezultatele ei să fie anulate, multe echipe având de suferit. După partida cu Reșița, în care bănățenii au învins cu 1-0 lângă Capitală, propunerea retragerii s-ar fi făcut chiar în vestiarele ilfovenilor, de către un oficial al clubului. Poate o fi fost la necaz! Iașiul învinge Bihorul cu 2-1, și începe să spere la o nouă promovare. Pentru ce, nu se știe, sau mai bine zis pentru cine, fiindcă tribunele din Copou sunt mereu goale. Ceahlăul mai ia o gură de aer, învingând „lanterna roșie Olimpia, cu 1-0. FC Bacău a remizat 1-1 cu Șelimbăr, punctul sibienilor venind din experiență. Victoria Corvinului la Bistrița, 1-0, se înscrie în proiectul economicos al hunedorenilor, acela de a forța doar atât cât trebuie. Drumul este lung până la final, și drămuirea efortului este foarte necesară. Afumați, adversarul din etapa viitoare al Chindiei, a învins cu 2-1 pe ASA Târgu Mureș. Deși au rămas pe locul 3, mureșenii nu mai au aplombul din primele etape ale sezonului. Rezultat strâns în partida Concordia – Dinamo 2-1. Poate dacă aveau lotul de bază valid, bucureștenii ar fi putut spera la mai mult. Multă energie consumată în partida Voluntari – Sepsi OSK. Au învins covăsnenii cu 2-1, și urcă pe loc de play-off. Greu să-i mai scoată cineva de acolo, după cât au suferit la început de sezon. Despre Chindia, ar trebui să precizăm că partida cu CS Afumați, contând pentru etapa a 13-a, sperăm să nu fie cu ghinion, se va disputa marți, 11 noiembrie, ora 19.30, deci în nocturnă. Timp mai mult de pregătire pentru jucători, dar și pentru spectatori, de a uita ultimele rezultate. Cu o victorie, târgoviștenii revin în zona play-off, mai mult ca sigur. Aceste urcușuri și coborâșuri se vor repeta, până la o victorie în deplasare a Chindiei, când poziția ei se va stabiliza. Nu mai luăm în calcul niciun eșec acasă. Altfel, stabilizarea se va face în afara grupei de promovare. Până acum, traseele Chindiei prin clasament au semănat cu niște survolări.

Publicitate



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele ştiri

Editorial. Uniunea Europeană și spectrul lipsei de legimititate

Anumite dezvoltări de la nivelul partidelor europene sau al grupurilor din Parlamentul European sunt adevărate semnale asupra evoluţiei UE....

Citeşte şi...