Nu știu cât de leală este zicala „despre morți numai de bine”, dar mi-am propus să o încalc, și tocmai acum, după sărbătorile iernii. Nu o fac din răutate, ci pentru că nu pot să uit un meci, dacă acela se poate numi așa, care a însemnat pentru Flacăra Moreni începutul picajului. Era pe 22 octombrie 1994. Campionatul de fotbal avea o structură ciudată, care nu a rezistat prea mult, cu Divizia Națională primă ligă, și apoi Divizia A, liga secundă. Aici, în Divizia A, Seria I, se afla o serie de cluburi pe care puseseră mâna o gașcă de așa ziși patroni, apăruți după Revoluție ca sprijinitori ai economiei românești, aflată la pământ. Printre aceștia se număra și Dumitru Sechelariu, „patronul” echipei Selena Bacău. Tot în această serie activau și echipe de tradiție ale fotbalului românesc, precum Flacăra Moreni, Steaua Mizil, Dacia Unirea Brăila și Metalul Plopeni. La data de mai sus, când la Moreni era programată partida Flacăra – Selena, din etapa a 10-a, morenarii aveau nevoie de victorie, pentru a părăsi zona neagră a clasamentului. Băcăuanii vroiau cu orice preț să urce pe locul 1. Încă din primele minute s-a văzut clar cum doi dintre arbitri, Alexandru Dobrin, centralul, și Tudor Damian, asistent, sunt pro Selena. Dâmbovițenii rezistă eroic până la pauză. Doar atât, pentru că „sechelarii” jucau în 13, iar Flacăra în 10, apoi în 9, după eliminările dictate de dictatorii amintiți. Au văzut roșu Zamfir și Login. În asemenea condiții, golurile oaspeților au venit firesc, marcatori fiind Răducan și Jercălău. Spiritele au atins cote alarmante. Știam că în tribună se află Dumitru Sechelariu, în mijlocul unui grup de comando (a se citi pistolari). Am văzut cum se dublează măsurile de Securitate, eram pe stadion. După îngălbenirea și înroșirea jucătorilor morenari, și cu asigurarea victoriei moldovenilor, se scot câteva galbene și pentru recalcitranții Răducan, Jercălău, Serea, așa, pentru complezență. Jocul se încheie cu pumni pe teren, cu arbitrii fugăriți spre vestiare și cu… focuri de pistol (pentru avertizare!) în tribună, trase de pălăriosul care se lăuda, la televizor, că vrea să aducă fotbalul românesc la punctul zero, adică să se termine definitiv cu șmecheriile. Și a spus asta cu doar două zile înaintea mascaradei de la Moreni! Am văzut lacrimi în tribună, dar și pe teren. Andreicuț și Zamfir plângeau în hohote, Pîrșe și Neacșu se prăbușiseră pe gazon. Rădulescu parcă vroia să rupă plasa cu mâinile. Câtă nedreptate! A fost, totuși, printre acești oaspeți, și un om adevărat. Tușierul I. Hotico, din Baia Mare, care a arbitrat excelent, limitând scorul. Așa era lumea fotbalului la aproape 5 ani de la Revoluție. Sechelariu a ajuns primar în orașul lui Bacovia. Între timp, Dumnezeu a împuținat semnificativ numărul dictatorilor din fotbalul românesc. Iar pe cei pe care EL i-a iertat, nu i-a iertat legea. Au primit loc și timp pentru a medita asupra faptelor. Astăzi, Flacăra luptă pentru revenirea în divizia secundă. Pistolari pe stadioane nu mai există.
Publicitate
Citeşte şi
Publicitate