Capitalul francez se mişcă bine cu MEDEF-ul la Bruxelles (patronatul francez), la fel şi capitalul german, fie la comun (BDI), fie individual (la nivel de giganţi industriali, auto şi nu numai). Polonia a știut şi ea să joace perfect cartea de membru al Uniunii Europene. A pregătit administrația ca „țară mare europeană” (acoperă toate dosarele legislative) și a implicat stakeholderii încă din faza negocierii aderării la UE. În România, momentul Președinției Consiliului UE s-a pierdut printr-o abordare prea birocratică și o lipsă evidentă de viziune pe termen lung. Din păcate, rarele ieșiri în evidență ale României se datorează unor reușite personale, nicidecum unor mecanisme structurale după modelul altor state mai consolidate. Se vorbește tot mai mult despre nevoia de autonomie strategică a Uniunii Europene, în sensul în care să reușim să dezvoltăm un plan european de capacitate de producție autohtonă, pe sectoarele cheie: fie sectorul digital, fie sectorul industriei de apărare sau alte sectoare cheie. Întărirea capacității federațiilor industriale românești poate să ducă la o abordare mai pragmatică a pieței unice europene, pentru a beneficia consistent de noul proiect “Made in Europe” susținut puternic de motorul franco-german.